Primăria Timișoara vrea să testeze puterea de muncă a celor de la SDM: „Să aibă de lucru, nu numai la trotuare, ci să obțină lucrări mai mari pentru a-și putea demonstra capacitatea de lucru”

stiri de la SDM lucrari drumuri timisoara

Societatea de Drumuri Municipale a Timișoarei ar trebui să preia din șantierele de infrastructură din oraș, fără licitație, sunt de părere autoritățile locale. Pentru unele din aceste lucrări, spune viceprimarul Ruben Lațcău, nici măcar nu s-a găsit un constructor care să le realizeze. Primul test pe care îl vor da cei de la SDM este pe Calea Buziașului, arteră care a intrat în reabilitare pentru extinderea la patru benzi de circulație. 

SDM se va ocupa de lărgirea la patru benzi a tronsonului de drum de pe Calea Buziașului până la limita administrativă a municipiului. Porțiunea are aproximativ 380 de metri. Aici se vor amenaja și trotuare, piste de biciclete și spații verzi. Lucrările vor avea loc mai ales în timpul nopții și în weekend.

„Am mai avut discuții despre munca pe care o face SDM și cu toții am agreat că în cazul proiectelor pe care le avem, care nu implică investiții foarte mari și care vrem să se deruleze rapid, ar fi bine să contractăm direct servicii cu SDM. De-a lungul anilor, în primărie a existat o rezistență pe încredințări directe, deși există o excepție clară în lege. Avem dreptul să facem acest lucru și facem prima încredințare directă pe o investiție cu cei de la SDM. Și sper ca în alte cazuri să mai putem face acest lucru, de exemplu, avem pe buget niște podețe pe Dinicu și Neajlov pe care le ducem după noi cred că din primul mandat al domnului Robu și pe care nicio firmă nu vrea să le execute. Și cred că într-o astfel de situație cred că este de interes pentru noi să putem să lucrăm cu SDM. Se poate lucra mai repede.”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Consilierii locali sunt de acord cu propunerea și consideră că astfel, primăria își va da seama dacă muncitorii SDM au un ritm de muncă susținut și sunt eficienți.

„Eu cred că este o idee de bun augur și în același timp un așa zis test pentru noua administrație de a vedea cum lucrează societatea noastră de drumuri și chiar am discutat cu domnul viceprimar, m-au sunat câțiva din zona Moșnița și nu au înțeles ce se întâmplă, că lucrau și seara, și noaptea acolo. E un început bun. Sperăm să rămână și în continuare SDM să aibă de lucru, nu numai la trotuare și să obțină lucrări mai mari pentru a-și putea demonstra capacitatea de lucru și o să să se vadă când vor termina această lucrare. Deci ei pot acoperi mult, mult mai mult decât au primit până acum. Cred că e binevenită această inițiativă de a da cât mai mult de lucru firmei noastre care are o capacitate mare mare de lucru.”, a spus Simion Moșiu, consilier local PNL.

În privința Căii Buziașului, valoarea totală estimată a investiției este de 30,7 milioane lei (inclusiv TVA). Durata de realizare a lucrărilor este de 24 luni, de la data ordinului de începere, din care – pentru etapa I – valoarea de 6,7 milioane lei şi termen de finalizare a lucrărilor de 8 luni. Sursa de finanțare este bugetul local.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/