Se modifică proiectul pentru Calea Buziașului. Muncitorii de la SDM pregătesc șantierul pentru tronsonul de la ieșirea spre Moșnița Nouă

Primăria Timișoara actualizează proiectul tehnic care vizează modernizarea și extinderea Căii Buziașului din Timișoara. Este vorba despre lărgirea la 4 benzi a unei porțiuni de drum, de la ieșirea din municipiu spre Moșnița Nouă. 

Consilierii locali au aprobat modificările la proiectul de modernizare a Căii Buziașului, în cea mai recentă ședință de îndată organizată. În prezent, proiectul prevede patru benzi de circulație atât pentru tronsonul cuprins între intersecția Calea Buziașului cu străzile Matei Milo şi Magnoliei, cât și pentru cel cuprins între strada Magnoliei şi limita administrativ-teritorială a Timişoarei. Ultimul tronson, până la limita cu Timișoara, pe o lungime de aproximativ 380 metri, are doar două benzi, iar în proiect nu sunt prevăzute amenajări de piste pentru cicliști.

Aleșii au aprobat extinderea acestui tronson la patru benzi de circulație, cu amenajare de trotuare, piste de biciclete și acces la proprietăți și spații verzi. Argumentul: în urma dezvoltării imobiliare din zonele periurbane ale municipiului Timișoara, traficul de intrare și ieșire din oraș a devenit foarte aglomerat, inclusiv în S-E orașului, unde în Moșnița Nouă au fost dezvoltate ansambluri rezidențiale. „Având o singură cale de intrare majoră în municipiu, cu un carosabil amenajat, pe o anumită porțiune, doar la două benzi de circulație, aglomerările produse conduc la numeroase inconveniente asupra participanților la trafic.”, se arată în anexele hotărârii.

Pe de altă parte, CJT are în derulare execuția lucrărilor aferente drumului județean DJ592 (Timișoara – Moșnița Nouă), lucrări ce cuprind extinderea la patru benzi a carosabilului, amenajarea de trotuare și piste de biciclete.

Pentru corelarea lucrărilor și decongestionarea traficului, executarea lucrărilor se va desfășura în două etape: în prima se vor executa lucrări de extindere a carosabilului pe tronsonul de drum, cuprins între strada Magnoliei și limita administrativă a municipiului, la 4 benzi de circulaţie (câte 2 benzi pe sens, aproximativ 387 m), respectiv asigurarea continuității pistelor de biciclete și a trotuarelor de la sensul giratoriu până la limita administrativă a municipiului.

„Cei de la SDM au început să lucreze pe sectorul existent, să pregătească șantierul. Au făcut niște studii să vadă cum stăm cu rețelele de pe Moșnița Nouă, acolo avem și o intersecție cu ANIF. Probabil vor începe în forță să lucreze de mâine, poimâine. Vor lucra noaptea și în weeekend ca să nu deranjeze traficul de navetiști și în weekend.”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

În etapa a doua se va executa extinderea carosabilului la 6 benzi de circulaţie (câte 3 benzi pe sens) de la intersecţia Căii Buziaşului cu strada Matei Milo până la limita administrativă a municipiului, amenajarea zonei verzi de delimitare a sensurilor de mers, a locurile de parcare şi accesele la proprietăţi.

De lucrări se va ocupa Societatea de Drumuri Municipale. Valoarea totală estimată a investiției este de 30,7 milioane lei (inclusiv TVA). Durata de realizare a lucrărilor este de 24 luni, de la data ordinului de începere, din care – pentru etapa I – valoarea de 6,7 milioane lei şi termen de finalizare a lucrărilor de 8 luni. Sursa de finanțare este bugetul local.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/