Primăria Timișoara a încheiat un contract care se derulează pe parcursul acestui an cu societatea de salubrizare Brantner pentru curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț. Valoarea contractului este de cel mult 1,2 milioane de lei fără TVA.
Potrivit contractului, printre alte obligații, „prestatorul se obligă să presteze serviciile la standardele și performanțele prevăzute în caietul de sarcini, să respecte indicatorii de performanță precizați în caietul de sarcini și să asigure îmbunătățirea permanentă a calității serviciilor prestate”.
De asemenea, societatea se obligă să asigure conducerea operativă a activității și să asigure mijloacele tehnice şi personalul de intervenție. „Prestatorul trebuie să fie integral pregătit cu utilaje, materiale, forță de muncă, program de lucru, pentru a acoperi întreaga gamă de servicii ce urmează a fi prestate conform programului aprobat și are obligația de a interveni prompt la solicitarea compartimentului de specialitate privind soluționarea oricăror probleme apărute în teren pe domeniul de activitate.”, se mai arată în contract.
Primăria va deconta serviciile efectuate de societatea de salubrizare și „va admite la plată numai lucrările corespunzătoare”. „Dacă pe parcursul îndeplinirii contractului, prestatorul nu respectă graficul de prestare, acesta are obligația de a notifica acest lucru, în timp util. Orice întârziere în îndeplinirea contractului dă dreptul achizitorului de a solicita penalități.”, scrie în contract.
CITEȘTE ȘI: Prima ninsoare din an în Timișoara. Cum acționează primăria?
După prima ninsoare în Timișoara din acest an, viceprimarul Ruben Lațcău anunța că Bratner împrăștie materiale pentru topirea zăpezii și combaterea poleiului cu 11 utilaje de mari dimensiuni. Dispeceratul Brantner este disponibil, non-stop, la 0737.770.527, mai anunța viceprimarul.
Lațcău a făcut un apel la adresa timișorenilor să îndepărteze zăpada și gheața de pe trotuarele din fața imobilelor pe care le au în proprietate sau în care își desfășoară activitatea.
„Contractul pe care Timișoara îl are din 2019 exclude de la deszăpezire trotuarele din zonele rezidențiale. În următorul contract trebuie să ne gândim bine dacă această măsură este utilă, funcționează sau este doar un mod de a da vina unii pe alții.”, a mai spus Lațcău.
Foto: Facebook/Ruben Lațcău