Locuitorii unei comune din Timiș sunt chemați să plătească taxa de salubrizare din anul 2017

Locuitorii comunei Cenad din județul Timiș sunt chemați să plătească taxa de salubrizare din anul 2017. Curtea de Conturi a stabilit că un funcționar al primăriei a greșit în urmă cu patru ani când a calculat ce au de plată contribuabilii.

Primarul comunei Cenad, Andrei Tița, i-a anunțat pe locuitori că trebuie să plătească taxa de salubrizare din anul 2017. Curtea de Conturi a stabilit că în urmă cu patru ani calculul taxei a fost făcut greșit.

„Cunosc foarte bine situația de la Casierie. Veniți să plătiți impozitul și găsiți că mai este de plată pentru anul 2016/2017 taxa de salubrizare. Am ales să explic aceste lucruri aici. În urma auditării operațiunilor economice de către Curtea de Conturi în anul 2019, una din neregulile constatate la Primăria Cenad a fost că: persoana cu atribuții de stabilire a impozitelor și taxelor locale nu a stabilit, încasat, înregistrat în evidența fiscală și cea contabilă contravaloarea taxei de salubrizare pentru perioada 2016-2017. În concluzie, Curtea de Conturi a decis că sumele aferente pentru salubrizare din perioada 2016-2017 trebuie impuse cetățenilor.”, a anunțat pe Facebook primarul Andrei Tița.

Decizia Curții de Conturi nu mai poate fi contestată deoarece în 2019 Primăria Cenad a acceptat hotărârea instituției.