Lipsa de colaborare a oficialilor de la drumurile naţionale a stârnit o serie de comentarii în rândul aleşilor locali din oraşul gugulanilor. Conducerea administraţiei locale a decis să apeleze la instanţă pentru recuperarea sumelor pe care statul este nevoit să i le achite.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi Ministerul Transporturilor umblă cu cioara vopsită atunci când vine vorba de dat bani. Primăria Caransebeş trebuia să primească în schimbul terenurilor puse la dispoziţie pentru construcţia centurii de ocolire a municipiului patru milioane de lei, sumă care nu a fost achitată nici în ziua de azi de către oficiali. Astfel, Consiliul Local a hotărât să demareze procedurile necesare pentru recuperarea datoriei.
„Despăgubirile pentru centură care, din 2010 până în prezent nu au fost acordate, dar sunt recunoscute, se află toate într-un process-verbal, le vom solicita în instanţă. În fiecare an au apărut motive ba că se repară viaductul, ba că nu au avut fonduri suficiente, ba că au fost luate la Ministerul Marilor Proiecte. Cred că suma de patru milioane de lei care îi revine municipiului Caransebeş trebuie alocată şi plătită în cel mai scurt timp, deoarece şi noi avem proiecte europene, cofinanţări, investiţii în buget”, a declarat pentru Express de Banat edilul-şef Marcel Vela.
CITESTE SI: ADEVĂRATELE MOTIVE PENTRU CARE CENTURA CARANSEBEŞULUI RĂMÂNE ÎNCHISĂ!
Conducerea primăriei afirmă că, în tot acest timp, administraţia locală a dat dovadă de eleganţă şi bunăvoire faţă de CNADNR şi minister.
„Municipiul Caransebeş a fost elegant, civilizat şi cu bunăvoire faţă de stat, parte din terenuri transferându-le gratuit în patrimoniul ministerului, al Guvernului. De aceea, pentru terenurile din situaţia actuală aşteptăm din partea lor aceeaşi deschidere, prietenie şi bună colaborare”, a adăugat Marcel Vela în cadrul ultimei şedinţe de plen.
CITESTE SI: CENTURA CARANSEBEȘULUI RĂMÂNE ÎNCHISĂ!