Primar nou la Păltiniș! Șansă de normalitate pentru comuna cărășeană

După decesul primarului Ioan Popovici din comuna Păltiniș, care a fost la cârma administrației publice locale câteva mandate, situația s-a liniștit în comună după ce Prefectura a supervizat o ședință de Consiliu Local în care a fost ales un viceprimar cu atribuții de primar până la alegerile locale de anul viitor.


La sfârșitul lunii aprilie, prefectul Matei Lupu și vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Popovici, s-au deplasat la Păltiniș și au supervizat ședința de Consiliu Local în urma căreia a fost ales Mihai Tantu (PSD) în funcția de viceprimar cu atribuții de primar, pentru că nu se mai pot organiza alegeri înainte cu un an de alegerile locale. De asemenea, a fost desemnat consilierul local Petru Tuștean (PMP) să preia atribuțiile de viceprimar.

CITEȘTE ȘI: În al 5-lea mandat de primar, Ioan Popovici a părăsit scena vieții chiar în Primăria Păltiniș

Mihai Tantu, de acum primar la Păltiniș, are 51 de ani și este pentru prima dată când cochetează cu administrația publică locală după ce în urmă cu mai bine de un an a fost ales în Consiliu de pe lista PSD în urma dizolvării Consiliului Local de la acea dată. În aceeași situație se află și Petru Tuștean, în vârstă de 34 de ani, consilier local cu atribuții de viceprimar.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Sub actuala conducerea administrativă, prima ședință de Consiliu Local la Păltiniș va avea loc joi, 16 mai. Pe ordinea de zi sunt mai multe proiecte de hotărâre, dar cel mai important: va fi dezbătut bugetul în vederea rectificării.

„Pentru mine este totul nou, am găsit Primăria cu bugetul și cu taxele și impozitele locale aprobate, însă au mai apărut unele clarificări și o să fie introdus bugetul pe ordinea de zi pentru rectificare. De asemenea, pentru ca situația să intre în normal la Păltiniș o să scoatem postul de secretar al Primăriei la concurs, pentru că din 2017 există un delegat din Primărie cu drept de semnătură pe acest post”, ne-a declarat primarul Mihai Tantu.

Reamintim că Primăria Păltiniș a fost condusă doar de primarul Ioan Popovici, fără alegerea unui viceprimar până la decesul edilului.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/