Presiune pe primării pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic

prefect ioan dragomir

Prefectura cărășeană va sta cu ochii pe primăriile din județ pentru ca acestea să depună cât mai repede proiecte în vederea consolidării clădirilor cu risc seismic. Până acum, doar Oravița și Dognecea au depus astfel de proiecte.

La solicitarea Ministerului Afacerilor Interne și a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin va monitoriza în ședințele lunare ale Colegiului Prefectural stadiul proiectelor ce vizează consolidarea clădirilor cu risc seismic depuse de administrațiile publice locale din județ pe axa de finanțare pentru renovarea integrată a clădirilor din Componenta 5 – „Valul Renovării” a Planului Național de Redresare și Reziliență.

„Având în vedere că la ședințele colegiului participă reprezentanți ai instituțiilor care emit avize și acorduri, acestora li se va solicita să examineze cu celeritate, în conformitate cu prevederile legale, documentațiile privind proiectele, astfel încât să fie accelerată implementarea lor. De asemenea, în acest mod vor putea fi identificate eventualele probleme și soluțiile necesare.”, anunță prefectul Ioan Dragomir.

Așa cum anunța Express de Banat în urmă cu aproape 3 săptămâni, în lista obiectivelor de investiții ale Componentei 5 pentru care au fost semnate contracte de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației se regăsesc 4 proiecte depuse de administrații publice locale din județul Caraș-Severin, mai exact cele ale orașului Oravița și comunei Dognecea, acestea vizând renovarea integrată și consolidarea seismică pentru 11 clădiri rezidențiale multifamiliale, un liceu teoretic și o școală gimnazială.

CITEȘTE ȘI: Oravița – singurul oraș din Caraș-Severin cu proiecte aprobate pentru consolidarea seismică a clădirilor

Suplimentar clădirilor consolidate prin PNRR, începând din acest an Ministerul Dezvoltării derulează Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, care pentru anul 2023 are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare și 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanțarea este de 100%. Programul este unul multianual, de interes și utilitate publică, derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 212/2022. În cadrul programului, sunt incluse atât clădirile de locuințe multietajate, cât și clădirile publice, încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII. Cererile de finanțare pot fi depuse de autoritățile publice locale și centrale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/