PREMIERĂ. Workshop în domeniul cryptomonedelor la UVT!

Universitatea de Vest din Timișoara va găzdui primul workshop dedicat tehnologiei care stă la baza cryptomonedelor organizat în regiunea de vest a țării, menit să îi ajute pe participanți să se familiarizeze cu tehnologia blockchain și să înțeleagă cheia inovativă din spatele dezvoltării acestora – tehnologia blockchain. Când va avea loc evenimentul și care vor fi temele abordate?

„BLOCKCHAIN WORKSHOP: INOVAȚIE ȘI APLICABILITATE ÎN MEDIUL BUSINESS” este conceput pentru a cunoaște noțiunile de bază și aplicabilitatea blockchainului ca tehnologie de ultimă generație în Industria 4.0 asupra domeniilor business.

Workshopul se va desfășura în data de 5 noiembrie, în intervalul orar 14.00-17.00, iar temele abordate vor fi următoarele:

  • Introducere în Blockchain
  • Blockchain know-how-e-governance
  • Blockchain Security în Business
  • Blockchain în Educație
  • Cryptotehnologii
  • Eficientizare și inovare cu ajutorul blockchain
  • Blockchain și AI, IoT

Workshopul este destinat persoanelor de top și middle management din companii, dar și tuturor specialiștilor care sunt preocupați permanent de schimbare prin inovare.

Echipa de speakeri ce vor susține prezentări este formată din experți în industrie, cercetători din mediul academic și antreprenori cu experiență în proiecte cu produse revoluționare, în care blockchain a reprezentat liantul tehnologic. Printre aceștia se numără: Armand Doru Domuța –  Președinte al Asociației Blockchain România, organizator al primului Romania Blockchain Summit; Mihai Alisie – Fondator al cryptomonedei Ethereum, Co-Fondator al Bitcoin Magazine, Fondator AKASHA Project, Ciprian Pungilă – lector dr. în cadrul Departamentului de Informatică, Facultatea de Matematică și Informatică din Universitatea de Vest Timișoara, Adrian Spătaru, Carmen Holotescu.

Înscrierea la workshop se face online, pe site-ul uvt.ro, în acest formular.

Sursa foto: zf.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/