Povești de pe Via Transilvanica: drumul care unește oameni, comunități și destine

După ce a călătorit în aproape 60 de țări, Roxana Alexandra Chiriac a pornit singură pe cunoscutul traseu românesc de drumeție.

Se află deja în cea de-a 15-a zi a parcursului și e la fel de energică și consecventă în a-și împărtăși trăirile și experiențele în mediul online, adică pe Facebook, acolo unde a strâns o comunitate de peste 34.000 de urmăritori.

A plecat la drum cu rucsacul (de peste 15 kg) în spate și cu dorința de a descoperi România într-un mod diferit, departe de agitația cotidiană. Deși a parcurs o bună parte din traseu, spune că adevărata bogăție a acestei provocări nu se măsoară în kilometri, ci în oamenii pe care îi întâlnește și în lecțiile pe care le primește la fiecare pas.

Pe Via Transilvanica, natura își schimbă permanent decorul, iar satele, dealurile și pădurile spun povești despre tradiții, ospitalitate și identitate. Pentru Ruxy Chiriac, fiecare etapă este o invitație la descoperire și la reflecție, iar drumul devine un prilej de reconectare atât cu natura, cât și cu sine.

Mărturisește că nu ar recomanda oricui să pornească singur pe Via. „…Vreau să vă povestesc mai multe despre asta într-o postare separată, pentru că este un subiect care merită discutat pe îndelete. De fapt, am atât de multe lucruri să vă povestesc încât nici nu știu cu ce să încep. Despre oamenii care renunță, despre oamenii care continuă, despre greșelile pe care le-am făcut, despre echipament, despre căldură, despre durere, despre credință și despre toate lecțiile pe care le înveți atunci când petreci atât de multe zile pe drum. Am impresia că am postat foarte puțin din ceea ce trăiesc aici. Dar apoi mă gândesc că poate tocmai asta este dovada că m-am bucurat cu adevărat de experiență. Am stat mai puțin cu telefonul în mână și mai mult cu oamenii. Am filmat mai puțin și am trăit mai mult. Fizic mă simt capabilă să continui și încă visez la ziua în care poate voi ajunge la Drobeta. Nu știu însă ce îmi rezervă ziua de mâine. Și cred că exact asta îmi place cel mai mult la drumul acesta. Faptul că nu am toate răspunsurile, că nu știu pe cine voi întâlni, că nu știu unde mă va purta următoarea zi. Faptul că, de fiecare dată când cred că am înțeles cum funcționează Via Transilvanica, Dumnezeu îmi arată că mai are încă multe surprize pregătite.”

Despre traseu, Ruxy Chiriac spune că nu este doar o simplă călătorie, ci o experiență care te schimbă. Te învață să ai răbdare, să te bucuri de lucrurile simple și să privești altfel locurile și oamenii pe lângă care poate ai trecut de multe ori fără să-i observi.

Camino de Santiago și o carte

Ruxy Chiriac are o bogată experiență internațională după ce a călătorit în aproape 60 de țări. Spune că  la sfârșitul anului 2024 a renunțat la tot și a plecat ca misionară în Africa, cel mai mare vis al său și cea mai frumoasă experiență din viață.

„După o perioadă m-am întors și am plecat cu un rucsac în spate pe Camino de Santiago. 1.000 de km exclusiv parcurși pe jos cu rucsacul în permanență după mine până la Capătul Pământului. Din ultimele două călătorii am avut cel mai mult de învățat deoarece am înțeles că-mi place să explorez lumea cu un scop, nu doar să fiu turist de ocazie. Am învățat că cele mai frumoase locuri prin care poți călători sunt de fapt sufletele oamenilor. Nu e despre kilometri. Nu e despre cât poți duce în spate. E despre ce rămâne în tine după… După două Camino, întrebarea nu e dacă mai pot, ci dacă pot să nu mai plec. Pentru că unele drumuri nu se termină când ajungi. Încep abia atunci.”

Hunedoreanca pasionată de călătoria pe celebrul traseu de pelerinaj creștin din Spania are un punct de vedere interesant despre Camino, și spune că „este despre frica de frică și înfruntarea ei directă! Despre singurătate. Despre oboseală. Despre momente în care nu mai poți și totuși continui. Despre dimineți în care nimeni nu îți spune „hai că poți”, iar tu trebuie să găsești vocea aia singur. Acolo începe adevăratul drum.

Pentru că niciodată nu vei afla cu adevărat cine ești și unde îți sunt limitele dacă mereu există cineva care să decidă pentru tine, să te protejeze, să îți traducă, să îți rezolve problemele și să îți spună că totul va fi bine. Camino se face singur dacă vrei să faci Camino. Restul, sunt povești. Eu vă spun doar adevărul și ceea ce am trăit eu, când am ales să plec singură la drum: drumul există deja. Și este suficient. Pentru că locul ăsta a fost sincer cu mine. Și singurul mod în care pot vorbi despre Camino este să fiu sinceră mai departe.”

Toate gândurile, trăirile și experiențele de pe traseu, au fost cuprinse între copertele  cărții sale „Cu Dumnezeu până la Capătul Pământului”. „O poveste despre Camino de Santiago, despre aproape 1000 de kilometri parcurși pe jos, despre credință, oameni, vindecare, pierderi, începuturi noi și despre felul în care Dumnezeu merge cu noi chiar și atunci când avem impresia că suntem singuri. Este o călătorie în care fiecare zi aduce o nouă provocare, fiecare kilometru ascunde o poveste, iar fiecare întâlnire lasă o amintire de neuitat.”

Roxy Chiriac – misionară în Africa

În România a absolvit două facultăți și două programe de master. A studiat contabilitate, resurse umane și pedagogie, însă spune că în Anglia îi este casa, acolo a prins rădăcini.

„Nu fac pentru că urăsc România. O spun pentru că Anglia m-a primit atunci când propria mea țară nu a știut ce să facă cu mine. Am trimis CV-uri, am mers la interviuri și, în cele din urmă, am înțeles că, fără cineva care să-ți deschidă o ușă, este mult mai greu decât ar trebui să fie. Am avut norocul ca o persoană să creadă în mine și să-mi ofere o șansă, iar pentru acel gest voi rămâne recunoscătoare toată viața. Dar adevărata mea dezvoltare profesională a început în Marea Britanie. La 20 și un pic de ani am plecat din țara asta. Acolo nu m-a întrebat nimeni pe cine cunosc. M-au întrebat ce știu să fac. Am lucrat pentru companii britanice, spaniole și irlandeze. Am crescut profesional, am învățat enorm, iar astăzi continui să lucrez cu oameni care m-au apreciat pentru munca mea, nu pentru relațiile mele.”
La un moment și-a dorit să se întoarcă în România și a aplicat la mai multe locuri de muncă. A fost respinsă, deși avea studii, experiență internațională, ani de muncă în Londra și voluntariat prin lume, dar nu a fost suficient.

„Și atunci oamenii mă întreabă de ce aleg să mă implic în alte părți ale lumii? Răspunsul este foarte simplu. Pentru că acolo simt că energia mea merge în direcția potrivită. Pentru că acolo pot construi fără să trebuiască să mă apăr la fiecare pas. Pentru că acolo am găsit oameni care m-au primit cu brațele deschise și care nu m-au întrebat niciodată ce câștig din faptul că îi ajut. România va rămâne întotdeauna țara în care m-am născut. Țara în care sunt părinții mei. Țara în care mă întorc cu drag și pe care îmi place să o străbat la pas. Dar acasă, pentru mine, înseamnă locul în care am fost lăsată să cresc.”

Drumuri bune pe Via Transilvanica, experiențe minunate, oameni providențiali în cale…

sursa foto: arhiva personala Facebook

• Tweet
• Pin It