Pompierii continuă lupta cu flăcările în zona Câlnic, unde un incendiu de vegetație stins vineri s-a reaprins sâmbătă la prânz. În sprijinul echipajelor din Reșița a fost trimis și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație. Până la această oră, incendiul a afectat peste 10 hectare de teren.
La intervenție participă Detașamentul de Pompieri Reșița, cu cinci autospeciale de stingere și 19 militari. Forțele locale sunt sprijinite de un elicopter IGAv și două autospeciale de la ISU Timiș, dar și de pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Reșița.
Din fericire, echipajele de intervenție au reușit să protejeze, cel puțin până acum, locuințele de pe străzile Poneasca, Râului și Brițca, aflate în calea flăcărilor.
„Am reușit să protejăm casele de pe străzile Poneasca, Râului, Brițca, care erau potențial afectate de manifestarea incendiului. Am reușit să lichidăm acest front, însă incendiul se manifestă în continuare cu flacără în zona din spate, unde încercăm să găsim soluții pentru a ajunge fizic la focare”, ne-a declarat inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin, locotenent-colonel Petru Ionel Tilca.

Potrivit șefului ISU, chiar dacă zona locuințelor a fost securizată, riscul nu a fost eliminat complet.
„Nu eliminăm cu totul riscul, pentru că incendiul se poate întoarce. Fie din pricina vântului, fie din cauza reliefului, fie pentru că în mijlocul focarului au rămas cioate care ard și se pot reaprinde, putând veni la vale spre curți și reaprinde zona”, a explicat Petru Tilca.
Tilca a mai precizat că focarele au o formă circulară, iar intervenția s-a concentrat pe zona din spatele gospodăriilor. În zona de pășune, pe partea unde nu s-a intervenit încă, focul continuă să se manifeste violent.
„Sunt peste 10 hectare afectate până acum, dar nu avem încă o suprafață certă”, a mai declarat acesta.
Cauza incendiului nu a fost stabilită deocamdată, prioritatea pompierilor este lichidarea focarelor, urmând ca stabilirea cauzei să fie făcută ulterior.

Sursa foto principal dronă: Georgian Popovici