Incendii de vegetație la Băile Herculane și Delinești! Cel de la Petroșnița a fost stins

incendii vegetatie
vestmed 1000x200

Pompierii cărășeni continuă lupta cu incendiile de vegetație. Noi focare în stațiunea de pe Valea Cernei și în zona Delinești, comuna Păltiniș.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin intervin, alături de silvicultori și resurse aeriene, pentru stingerea a două incendii de vegetație izbucnite la Băile Herculane și Delinești.

În zona Băile Herculane, în Parcul Național Domogled – Valea Cernei, incendiul se manifestă cu flacără redusă și fum pe o suprafață de aproximativ 2,5 hectare, potrivit ISU „Semenic”. Întrucât accesul pedestru la focare este imposibil, intervenția s-a desfășurat din aer, cu ajutorul elicopterului Inspectoratului General de Aviație. Intervenția aeriană a fost întreruptă momentan, din pricina condițiilor nefavorabile zborului, însă la sol se află în supraveghere și coordonare o echipă mixtă formată din pompieri, lucrători silvici și un ranger din cadrul Parcului Național (10 persoane).

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

La Delinești, comuna Păltiniș, pompierii intervin pentru limitarea unui incendiu care a afectat deja aproximativ 20 de hectare. În teren acționează opt militari cu două autospeciale, sprijiniți de un elicopter IGaV, și patru lucrători silvici. Momentan, potrivit inspectorului-șef, locotenent-colonel Petru Ionel Tilca, gospodăriile locuitorilor din Delinești nu sunt puse în pericol.

Din fericire, incendiul din zonele Petroșnița – Prisian, care a afectat o suprafață de aproximativ 80 de hectare, a fost lichidat, mai precizează ISU „Semenic”.

afis casa alex toamna
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/