Povestea ființei vii continuă! Cum poate actul de identitate fără CNP să îți dea putere absolută? Țiriac și Mugur Isărescu știu deja!

Ion Țiriac, Mugur Isărescu și alți oameni cunoscuți din întreaga lume au renunțat deja la statutul de persoană în favoarea celui de ființă vie născută viu! Iar autoritățile știu despre asta, dar păstrează tăcerea! Suveranul stăpân ființă vie constantin, fost consilier local în Reșița, face noi dezvăluiri!

Suveranul constantin (așa cum ne-a rugat fostul Constantin Amariei, consilier local în forul reșițean, să îl numim) aduce noi informații de o importanță colosală pentru cei care vor să scape de prigoana autorităților. Pentru că fiecare om este stăpân pe propria existență, așa că are dreptul să renunțe la CNP și la numele de familie, în favoarea unui nume de suveran stăpân ființă vie în carne și oase, în trup, în viață. Ce beneficii aduce această alegere? Ei bine, unele colosale, dacă e să ne luăm după suveran constantin, patronul firmei Amariei… „Noi suntem ființe vii, create de Creator, suverani. Între noi și Dumnezeu nu are voie nimeni să ne stăpânească. Statul ăsta, dacă vrea să ne dea ceva, are lege, dacă nu vrea să ne dea același lucru, nu ni-l dă, tot pentru că are o lege în sensul ăsta. Nu se mai poate! E strigător la cer!”, spune liderul Partidului Național Democrat, Filiala Reșița.

Prioritate în fața autorităților

Omul care a renunțat la statutul de persoană și a ales să fie ființă vie născută viu cu acte în regulă are prioritate în spital, spune constantin. Spre exemplu, dacă se prezintă la Urgențe cu o problemă, nu există varianta ca acesta să fie ignorat de medici din cauză că le prezintă acestora documente… diferite. Din contră! Doctorii îi vor acorda prioritate, pentru că ei cunosc importanța acestui act de identitate care atestă statutul de ființă vie.

Suveranul constantin spune că și instanțele încearcă să rezolve cât mai repede cazurile care implică astfel de oameni, fără să le poată face ceva, atât timp cât autoritățile folosesc CNP-ul și numele de familie, acestea fiind doar date ale unei firme… (spre exemplu, firma Amariei). „Acest act anulează puterea justiției. Bineînțeles, eu nu fac rău la nimeni și nu supăr pe nimeni. Și ei nu mai pot să interpreteze cum vor lucrurile. Dacă nu ai CNP, nu mai poți fi amendat pentru orice. Știți de ce clasează procurorii dosarele? Pentru că te declari persoană. Dar dacă te declari ființă vie, nu mai au nicio putere. Ei știu despre asta! România este parte a Codului Unic Universal, dar nu se spune. Ei de aia poartă robă neagră, nu sunt oamenii lui Dumnezeu”, spune constantin.




O altă situație extrem de importantă este legitimarea. „Atunci când un polițist te oprește pe stradă, îți cere cartea de identitate. Dacă tu i-o dai, nu faci decât să recunoști că ești proprietate a statului, iar el tocmai asta așteaptă. Dacă un polițist te întreabă cum te cheamă, îi spui simplu «constantin» sau ce nume de suveran ți-ai ales tu. Le spui că ăsta e numele tău. Și atunci nu au ce să-ți facă”, susține constantin.

Ce se întâmplă însă dacă cineva produce, spre exemplu, un accident? „Trebuie să existe dovezi. Dacă nu există dovezi, nu poate fi tras la răspundere. Dacă totuși există dovezi, tot la justiție se ajunge, dar aceasta nu mai deține puterea în fața ființei vii”. Practic, după spusele lui constantin, scapi basma curată. Pentru că suveranul trebuie să fie perfect, el fiind ființă dumnezeiască!

Oameni importanți ai lumii s-au declarat deja ființe vii

Ființa vie care deține frâiele PND Reșița ne-a mai dat o informație care, dacă este adevărată, va trezi multe semne de întrebare… Ion Țiriac și Mugur Isărescu ar fi, de fapt, suverani! Țiriac, pentru că a spus asta într-o conferință de presă, iar Mugur Isărescu… pentru că semnează bancnotele cu semnătura unei ființe vii: mugurisărescu (după cum spuneam în articolul anterior, varianta ideală de a scrie numele este într-un singur cuvânt, cu litere mici. Numai așa poți beneficia de toate drepturile cu care te-a înzestrat natura…)

Adio, taxe și impozite! Fără contract, nu mai plătim nimic!

Patronul firmei Amariei mai spune că niciun român nu poate fi obligat să plătească taxe și impozite, atât timp cât nu a încheiat un contract cu vreo instituție publică în acest sens. „Nu suntem obligați să plătim taxe și impozite. E logic! Eu, persoană fizică, nu am niciun contract cu nicio instituție publică să le plătesc taxe și impozite. Nu am contract!”. În acest sens, ființa vie constantin a transmis către instituțiile statului, inclusiv către Direcția de Impozite și Taxe a Primăriei Reșița, un act scris de mână, cerându-le ca, în termen de 30 de zile, să îi arate contractul prin care el a fost de acord să plătească aceste taxe și impozite. Așa cum trebuie să facă orice suveran stăpân ființă vie în carne și oase, în trup, în viață, suflet viu cu suflare de duh de viață, judecător, executor, beneficiar al persoanei CNP, cererea către Direcția Primăriei Reșița se încheie cu o expresie care îi dă omului putere absolută: Iisus Hristos a venit în trup! Așa să ne ajute Dumnezeu! God bless you!

CITEȘTE ȘI: HALUCINANT. Omul nu este persoană, ci Ființă Vie Născută Viu! Concluzia îi aparține unui fost consilier local din Reșița!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/