Povestea din spatele măștilor fabricate la Buziaș! „Consider că un antreprenor nu trebuie să se bucure de pandemie”

Pandemia COVID-19 a luat prin surprindere întreaga omenire, iar în jurul acesteia se învârte un produs pe care populația l-a considerat banal odinioară – masca. Odată cu răspândirea SARS-CoV-2 în lume, solicitările au crescut peste capacitățile producătorilor, iar mai mulți antreprenori fie au decis să pornească o afacere, fie să își extindă businessul cu o linie de producție în sectorul medical. Cea de-a doua variantă a fost aplicată în cazul grupului de firme din Buziaș, județul Timiș.

Primul utilaj necesar în producția de măști a ajuns în Buziaș la sfărșitul lunii aprilie după ce, odată cu apariția primelor cazuri de COVID-19 în România, reprezentanții Bestfoam au decis să dea startul unei noi linii de producție. Proiectul nu a fost gândit pe termen scurt, scopul fiind acela de a-l continua și după pandemie.

„Suntem un grup de firme, iar Bestfoam este firma mamă și cea care a fost înființată în anul 2010. Anul acesta, în septembrie, împlinim 10 ani. Suntem specializați pe partea de confort, acesta este businessul nostru de bază – perne, pilote, paturi, canapele, facem și comerț cu materii prime. Am dat startul părții medicale odată cu pandemia. A fost un proiect gândit la începutul lunii martie și așa am început să producem măști. Primul utilaj a ajuns în 27 aprilie. Boala crează oportunități pentru zona de business, dar mai bine este să fim sănătoși. Noi vrem să menținem această linie de business și după pandemie. Cantitățile se vor reduce cu siguranță, dar vom continua să producem și pentru țară și pentru străinătate. Așa am gândit proiectul de la început. Am adus un alt utilaj și acum putem produce 144.000 de măști pe zi. Este o capacitate interesantă din punctul meu de vedere, iar cele mai multe cereri au venit din sectorul farma.”, a povestit, pentru www.expressdebanat.ro, Marius Popa, administratorul firmei Bestfoam.

De la achiziția primului utilaj până la obținerea ultimului document a fost cale lungă, spune Marius Popa. Autorizațiile nu se obțin peste noapte, iar dosarul cu documente a fost complet abia la începutul lunii august.

„Din 7 august avem toate documente, toate certificările. Producem doar un tip de mască, vorbim despre măști chirurgicale cu rezistență chiar și la sânge. Până acum ni s-a cerut acreditarea Agenției Naționale a Medicamentului și nu am putut livra. Acum, având toate actele, am luate legătura de un lanț mare de spitale și am livrat primele măști. Sperăm ca încet, încet să ne facem cunoscuți. Au fost și câteva farmacii care au depus comenzi la noi. Avem relații și pentru export, feedbackul este bun, dar lumea încă așteaptă să vadă ce se întâmplă. Probabil să în septembrie vom aplica și teste pentru standardele americane și vom vedea dacă vom reuși să livrăm și în SUA. În Spania, de exemplu, am avut o colaborare pe partea de cuțite, iar cei de acolo ne-au recomandat și pe partea de farma.”, a adăugat antreprenorul.

Pentru ca producția de măști să poată începe s-au făcut angajări în perioada stării de urgență, iar businessul a crescut surprinzător, dar nu datorită măștilor.

„În timpul pandemiei am angajat opt persoane pentru partea de măști și încă șapte persoane pentru partea de tapițerie. Am avut și câteva persoane care au plecat, dar acest lucru a fost determinat de alți factori. Căutăm să îi înlocuim. Ne interesează șoferi, persoane pe partea de cusut. Businessul merge bine. Cu una dintre firme am crescut cu 40% față de anul anterior, iar acest lucru nu s-a datorat măștilor, ci creșterii businessului de bază, deoarece producem cuțite de opt ani și vindem în 49 de țări. Consider că un antreprenor nu trebuie să se bucure de pandemie. Au fost oameni care ne-au încurajat, au fost și oameni care au spus că ne-am luat tiparniță de bani, am avut parte și de mici invidii. Dar nu am deschis această linie de business nici pentru a fi apreciați și nici pentru a fi invidiați.”, a mai spus antreprenorul.

Prețul măștilor, din ce în ce mai scăzut

Masca a devenit peste noapte „un accesoriu” căutat în întreaga lume, iar prețurile au explodat la debutul pandemiei. Marius Popa spune că acest lucru s-a întâmplat deoarece a crescut și prețul materiei prime, iar producătorii nu au reușit să pună la dispoziție de pe o zi pe alta capacitățile necesare.

„Sârma din măști de exemplu este din Franța, elasticul pe care îl folosim îl cumpărăm de la un producător român, dar materia primă tot din Franța este. Prețul măștilor a fost ridicat, dar scade pe zi ce trece pentru că scade și costul materiei prime. Pandemia a dus la o creștere exponențială a cererii, iar producătorii nu au avut stocuri și nu au putut pune la dispoziție capacități de materie primă peste noapte. România devine producător de materiale medicale. Avem peste 28 de producători de măști, toate firmele de confecție au făcut măști în perioada crizei. Turcia și China rămân însă două regiuni care trimit multă marfă în România, în domeniul medical. Și nu numai în România. Se știe că în Franța, în luna mai, veneau peste 40 de milioane de măști pe săptămână. Deocamdată importăm materia primă, dar vom vedea în ce măsură putem integra materie primă românească în produse românești.”, a spus administratorul firmei.

Autoritățile nu s-au înghesuit să îi sprijine pe producătorii români, chiar dacă din partea acestora a existat deschidere. „Vedem că Guvernul a inițiat un proiect pentru achiziția de măști pentru persoanele defavorizate. Eu mă așteptam ca Guvernul să ia în considerare producătorii locali, să încurajeze forța de muncă în România și banii să rămână în țară. Vedem că a fost împrumutată cea mai mare sumă din istoria țării și mă așteptam ca măcar o parte din aceasta să rămână în România. S-au preferat importurile. Este adevărat că s-au cerut 120 de milioane de măști, iar în țară nu se poate produce această cantitate peste noapte. Noi am ofertat cinci milioane de măști în 90 de zile, împreună cu colaboratorii noștri, dar nu am fost selectați pentru nicio cantitate. Într-adevăr nu aveam toate autorizațiile, dar dosarul era depus și știau despre ce este vorba.”, a explicat Marius Popa.

Există mai multe tipuri de măști

Românii sunt cam debusolați când vine vorba de tipurile de măști existente pe piață, iar Marius Popa a explicat care este diferența dintre ele. De asemenea, informația se adresează și celor din sectorul farma, interesați de oferta firmei din Buziaș. „Mulți manageri ne-au contactat pentru achiziția de măști, iar prima lor întrebare a fost: cât costă măștile? Nu ne-au întrebat ce modele avem, care li se potrivesc în funcție de activitatea prestată și ne-am gândit că ar fi bine să facem o prezentare a acestora pentru ca în viitor să poată fi achiziționată, în cunoștință de cauză, masca potrivită pentru familie, colegi de muncă sau clienți.”, a spus Marius Popa.

Măștile se împart în două categorii:

  1. Măștile medicale/chirurgicale cu trei straturi și care, la rândul lor, sunt de trei tipuri:

– tip I – care au o eficiență de peste 95%, respectiv standardul EN14683;

– tip II – care au o eficiență de peste 98%,  respectiv standardul EN14683;

– tip IIR – care au o eficiență de peste 98%; în plus, sunt rezistente la stropire, au standardul EN14683.

„Toate aceste trei tipuri de măști medicale se găsesc în seturi de câte 25 și 50 de bucăți. Ele pot fi în pachet direct sterile sau non-sterile (99% dintre produsele din comerț din acest moment, din România, sunt non-sterile). La cele non-sterile se recomandă sterilizarea într-un dispozitiv cu raze UV-C, înainte de a fi purtate, pe când cele sterile se pot purta imediat după desigilare.”, a spus Marius Popa.

  1. Măști de protecție (EIP) cu 3-4-5 straturi. Și acestea sunt de trei tipuri:

– FFP1 – cu trei straturi – au o eficiență de peste 80%, respectiv standardul EN149:2001. Acestea vin în două mărimi: L pentru adulți și M pentru copii cu vârste cuprinse între 3-12 ani;

– FFP2 sau KN95 sau KF94 – cu 4 straturi – au o eficiență de peste 94%, respectiv standardul EN149:2001;

– FFP3 sau KN99 cu 4 sau 5 straturi – au o eficiență de peste 99%, respectiv standardul EN149:2001.

Măștile FFP1 vin ambalate câte 5, 10, 30 sau 50 de bucăți într-un set; în schimb, cele FFP2 şi FFP3 vin ambalate individual, câte cinci sau cel mult 10 bucăți/set.

„Cele FFP2 si FFP3, chiar dacă nu sunt măști medicale, ci de protecție sunt preferate de personalul medical mult mai bine în lupta cu virușii, nu doar pentru SARS-CoV-2, pentru că sunt mult mai etanșe pe față, fără să lase locuri în laterial, în ciuda faptului că eficiența față de o mască medicală de tip II este mai mică (exemplu: 98% versus 94%). Acestea pot să vină inclusiv cu valvă pentru a-i permite celui care o poartă în anumite medii să respire mai ușor. Important este că toate măștile, atât cele medicale cât și cele de protecție (EIP) sunt de unică folosință. Totuși, datorită aparatelor de sterilizat cu UV-C, acestea se pot steriliza de câteva ori. Orice altă soluție de sterilizare este ineficientă.”, a adăugat Marius Popa.