Polițistul de frontieră care și-a ucis un coleg și l-a abandonat pe câmp a fost trimis în judecată! I se recalculează alcoolemia!

Alin Sporea, polițistul de frontieră din Moldova Nouă care a urcat beat criță la volan și a provocat în noaptea de 13 spre 14 februarie un accident de circulație în care colegul său, Boban Budimir, a decedat, a ajuns în sala de judecată sub acuzația de ucidere din culpă, fiindu-i reținute și circumstanțe agravante!

Sporea are toate șansele să stea ani grei în spatele gratiilor, suspendarea executării într-o astfel de speță fiind aproape imposibilă dacă se are în vedere practica instanțelor din ultima vreme. Pentru uciderea din culpă a unei persoane, Noul Cod Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la unu la 5 ani. În cazul lui Alin Sporea procurorii au reținut și infracțiunea de „părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie”, infracțiune ce se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Și asta nu e tot. Alin Sporea răspunde în același timp în fața legii și pentru „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, infracțiune care se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

În procesul care se derulează la Judecătoria Moldova Nouă, familia Budimir s-a constituit parte civilă, urmând să precizeze daunele pe care i le va pretinde șoferului care a provocat decesul lui Boban. Avocații lui Alin Sporea încearcă să se agațe de orice, astfel că instanța a dispus efectuarea unei adrese către Institutul de Medicină Legală Timişoara pentru recalcularea gradului de alcoolemie. În cauză a început deja audierea martorilor din rechizitoriu.

CITEȘTE ȘI:

UPDATE/FOTO. Un polițist de frontieră beat și-a omorât colegul și a fugit de la locul faptei. A fost reținut pentru 24 de ore!

Concentrație uriașă de alcool în sângele polițistului de frontieră care și-a omorât colegul! Prea beat ca să-l mai vadă!

EXCLUSIV. Un sfert de oră de mister total în cazul accidentului în care a murit polițistul de frontieră Boban Budimir (UPDATE)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/