Polițiștii în acțiune! De data aceasta cartușele au fost descărcate asupra țintei!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Cu ocazia Zilei Poliției Române, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin s-au înarmat cu pistoale și au luat cu asalt ținta din poligon. Concursul de tir printre oamenii legii a demonstrat abilitatea femeilor polițiste în mânuirea armelor.

În cursul zilei de ieri, polițiștii județeni s-au întrecut în gloanțe într-un concurs de trageri. Singură între bărbați, purtătorul de cuvânt Ancuța Cărbunaru a demonstrat că și femeile pot face față cu brio unei astfel de provocări și a urcat pe locul al III-lea al podiumului.

Competiţia de tir a constat în executarea unei trageri cu pistolul „Carpaţi”, calibru 7,65 mm, asupra unei ţinte situate la 15 metri distanţă de concurenţi. Fiecare participant a avut la dispoziţie câte şase cartuşe pentru a nimeri ţinta şi a încerca să obţină punctajul maxim, de 60 de puncte, dar pentru a se „încălzi” au primit iniţial patru cartuşe”, informează Biroul de Presă al IPJ CS.

YouTube video

promovare banner maxagro

Primul loc, cu 58 de puncte pe țintă, a fost câștigat de ag. şef Belciu Mihai, din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş, iar locul al II-lea, de ag.şef Cornea Adrian, şef de post Postul de Poliţie Păltiniş. Cei trei câștigători au primit diplome, medalii și un echipament sportiv cu sprijinul I.P.A. Regiunea Caraș-Severin.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157633043080378″]

STPT job 1000x200

Comments

  1. anca_elena says:

    Data trecuta asupra ce au fost descarcate gloantele, ca nu se intelege? E tare de tot demonstratia de abilitate a concursului de tir printre oamenii legii care sunt femei politiste manuitoare de pistol. Daca s-au intrecut in gloante cine a scapat teafar? Cei din fotografie? Dar victimele unde sint? Alea care s-au tras in trageri? Nu te mai obosi sa corectezi ca ne-am prins.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/