Podul de Poveste prinde culoare. Voluntarii se pregătesc să picteze pasarela și barele metalice laterale

podul de poveste (8)
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Proiectul creativ prin care voluntarii vor să înfrumusețeze Parcul Uzinei de Apă din Timișoara merge mai departe. „Podul de Poveste” invită întreaga comunitate să i se alăture, în perioada 1 – 8 septembrie, pentru pictarea pasarelei și a barelor metalice laterale.

Pentru a da culoare „Podului de Poveste”, echipa proiectului, formată din artiști și oameni creativi din sectorul cultural, se va întâlni zilnic, timp de opt zile, între 1 și 8 septembrie, în intervalul orar 16.00 – 20.00, în Parcul Uzinei, la podul pietonal.

„Dacă îți crește inima atunci când contribui prin activitatea ta la binele comunității din care faci parte și dacă ai câteva ore prețioase de dăruit, vino alături de noi! Vom lăsa în urma noastră un Pod de Poveste și vom trăi împreună bucuria de a împărtăși experiența, culoarea și armonia!”, declară coordonatoarea proiectului, artista Livia Mateiaș, în apelul adresat comunității.

podul de poveste (6)

Cu ajutorul voluntarilor inimoși, barele metalice vor fi curățate de rugină, apoi acestea și traversele podului se vor vopsi, oferind la final o experiență de poveste trecătorilor. Mai multe detalii despre această inițiativă sunt disponibile în evenimentul Pictăm Podul de Poveste, voluntarii fiind invitați să se înscrie printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook a proiectului. Informații despre proiect se regăsesc și pe blogul evenimentului.

podul de poveste (11)

promovare banner maxagro

La inițiativa echipei creative „Croșetăm povești și poduri” și finanțat prin „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități Timișoara”, proiectul „Podul de Poveste” a debutat în luna iulie în Parcul Uzinei de Apă, cu workshop-uri de pictură, croșetat, fotografie, ukulele, întâlniri de autocunoaștere și dezvoltare personală, întâlniri dedicate mișcării prin dans, meditație Qigong. Acum, invită întreaga comunitate să i se alăture, astfel încât să creeze prin pictură o conexiune între cele două maluri ale râului Bega, scopul principal fiind coagularea comunității în jurul Parcului Uzinei de Apă din Timișoara și implicarea acesteia în activități creative.

podul de poveste (13)

Parcul Uzinei este un spațiu public comun, deservind o zonă rezidențială vastă, folosit deseori ca reper pentru această parte a orașului, loc de întâlnire pentru pescari, părinți, copii și bunici, dar și sportivi. În acest context, proiectul „Podul de Poveste” va lăsa ca moștenire un spațiu mai colorat și mai prietenos.

Proiectul Podul de Poveste este finanţat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Timişoara. Fondul pentru un viitor mai bun în comunități este un program coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, finanțat de Lidl România și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Timişoara.

CITEȘTE ȘI: Se caută voluntari pentru Podul de Poveste. Fii și tu parte din echipa creativă care înfrumusețează pasarela din Parcul Uzinei!

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/