PNL și-a prezentat candidații la alegerile europarlamentare într-un eveniment de amploare la Timișoara. Nicolae Robu, eclipsat de Gheorghe Falcă

După întâlnirea de vineri de la Lugoj, liderii și candidații PNL pentru europarlamentare au venit și la Timișoara. Practic, partidul și-a lansat candidații sâmbătă la prânz la Sala „Constantin Jude”, printr-un eveniment la care au fost prezenți și Ludovic Orban, dar și Rareș Bogdan, candidatul care deschide lista liberalilor. „Vedeta” a fost însă Gheorghe Falcă, primarul Aradului, care a avut un discurs în stil american, care a ridicat sala în picioare.

Liderul PNL, Ludovic Orban, dar și jurnalistul Rareș Bogdan au vorbit spre finalul întâlnirii cu liberalii. La el în fief, Nicolae Robu a deschis seria luărilor de cuvânt. Primarul Timișoarei a punctat că PNL are mari șanse să bată PSD-ul la aceste alegeri. „Regiunea 5 Vest va avea drept câștigător al alegerilor europarlamentare PNL și România va avea drept câștigător al alegerilor europarlamentare PNL. Vrem să arătăm că România nu înseamnă PSD. Avem candidați valoroși, haideți să-i susținem. Trebuie să ducem o muncă extraordinară în această perioadă. Avem o șansă istorică, de a-i administra PSD-ului o înfrângere usturătoare, oamenii acestui popor au nevoie de realizări, de vorbe goale s-au săturat”, a spus Robu în fața celor prezenți.

În stilu-i caracteristic, edilul capitalei Banatului nu a uitat să se laude și cu Alianța Vestului, pentru care sediul central va fi chiar și la Timișoara și al cărei prim-președinte, prin rotație, este chiar el. „Nici n-am pomenit de Alianța Vestului, ceea ce tot noi liberalii am creat pentru a da un nou model pentru România, care în curând va produce rezultate concrete. Mergem la victorie. România, în primul rând”, a mai spus Nicolae Robu.

Gheorghe Falcă, „superstar” la Timișoara

Candidat pe lista PNL pe locul 8, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a acaparat toate aplauzele. Ca un adevărat „animal politic”, edilul orașului de pe  Mureș s-a folosit de toate tehnicile utilizate în discursul președinților americani: invocarea divinității, patosul reflectat în lacrimile din ochii lui Falcă, dar și degetul pus pe un punct sensibil și o rană poate încă deschisă, referirea la Revoluția Română din 1989. Falcă a vorbit aproape la fel de transfigurat ca la celebrul discurs despre cei patru români care mâncau dintr-o pizza în Moldova, ajuns celebru pe rețelele de socializare.

Sala a fost în „delir” după ce a vorbit Falcă. „Aici este forța României, aici este puterea României, aici sunt valorile principale ale României. Vom merge la Bruxelles patrioți, vrem securitate și prosperitate pentru românii din țară și din întreaga lume. Știu, avem probleme acasă, dar noi le transformăm în provocări. Când mergem acolo, trebuie să vorbim de patrioții noștri. În 16 decembrie am fost în Timișoara, am umblat pe stradă strigând pentru prima dată în viață «libertate», «jos comunismul». Am reușit toți din acest oraș să dăm demnitate românilor. Apoi s-a ridicat Arad, Lugoj, iar în final, București și am câștigat. Așa trebuie să facem și la aceste alegeri. Dumnezeu să binecuvânteze România! România, în primul rând, doamne ajută”, a spus Gheorghe Falcă.

Ludovic Orban: „Vrem ca românii să ajungă la bal, nu la spital”

După ce și-a expus ideile politice și vineri, la Lugoj, președintele partidului la nivel național, Ludovic Orban, a vorbit îndelung și la Timișoara. Pe lângă atacurile la adresa PSD pe tema legilor Justiției și a situației în care e Laura Codruța Kovesi, Orban a vorbit și despre necesitatea unor condiții decente în spitalele românești. „Nu sunt un specialist în sănătate. Din fericire pentru mine, rar mi-a fost dat să ajung în spital și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta, pentru că noi vrem ca românii să ajungă la bal, nu la spital. Să fie ultimul punct în care trebuie să se oprească. Ne propunem să dezvoltăm medicina preventivă, noi trebuie să susținem în primul rând rețeaua de medici de familie, să le alocăm resursele necesare. Bolile trebuie identificate în fază incipientă, este nevoie să facem educație sanitară”, a punctat Ludovic Orban.

Rareș Bogdan a fluturat tricolorul cu Orban

Primul candidat pe lista PNL este jurnalistul Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii „Jocuri de putere” la Realitatea TV, până la momentul implicării oficiale în politică. Clujeanul este optimist că PNL va avea un scor de 30% la alegeri și a vorbit și el despre faptul că PSD se răzbună pe Laura Codruța Kovesi prin punerea sa sub cercetare. „Poate niciodată un partid politic nu și-a bătut joc de această țară cum a făcut PSD-ul lui Dragnea. Ceea ce i se întâmplă astăzi Laurei Codruța Kovesi o să vi se întâmple și dumneavoastră”, a precizat Rareș Bogdan.

Bogdan a fluturat la finalul evenimentului tricolorul, alături de Ludovic Orban.

Vasile Blaga a „urecheat” subtil PNL Timiș

Un aspect demn de reținut este că Vasile Blaga, un politician cu ștate vechi, a „bătut șaua să priceapă iapa” despre situația din PNL Timiș, unde există o ruptură evidentă între liderul partidului, Nicolae Robu, și mulți primari din județ. Blaga le-a sugerat să lase orgoliile. „PSD-ul este într-o situație atât de proastă cum n-a fost niciodată în ultimii 30 de ani. Este slăbit, dar nu este învins. PSD poate fi bătut doar prin foarte multă muncă. Vor trebui să lucreze la turație maximă toate organizațiile. Mai lăsați de la voi, dragi președinți de organizații județene, și aduceți în bătălie toți primarii, consilierii locali, că e nevoie de fiecare și atunci vom câștiga aceste bătălii electorale. Nu avem prieteni în campania electorală, suntem în competiție cu toate partidele care au depus liste electorale”, a precizat „Buldogul” Vasile Blaga.

Unii primari PNL, precum cei din Sânnicolau Mare și Deta, nu au fost prezenți la eveniment.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/