Primarul liberal al Lugojului transmite un mesaj dur la adresa conducerii interimare a PNL Timiș și anunță că organizația liberală a municipiului nu va organiza alegeri interne. „PNL Timiș a intrat în zodia umorului negru”, a mai spus Claudiu Buciu.
Declarațiile lui Claudiu Buciu vin la două săptămâni de la declanșarea scandalului în filiala județeană, după organizarea alegerilor interne la PNL Timișoara.
„Decizia total neinspirată a președintelui Orban de a da PNL Timiș pe mâna unora care nu și-au stins setea de sine niciodată în viața lor politică a adus organizația noastră în situația nefastă în care suntem de râsul tuturor. Desigur, mulți pot spune, asta e bătălia pentru puterea politică. Nu. Asta e mizeria pe care o facem cunoscută electoratului, sperând că e orb și nu vede ce mizerabili suntem. Electoratul vede în realitate o măcelărire pe viață și pe moarte – politică, între niște muritori de foame în afara politicii și a cumetriilor. Electoratul vede în realitate trădări de ultimă speță, trucări de alegeri interne, eliminări de concurenți prin mijloace care mafiotizează rolul majorității în democrație, schimbări de lacăte la sediile partidului. Ce să înțeleagă? Cine sunt aștia? Aștia ne vor binele???”, a scris Claudiu Buciu pe Facebook.
Buciu acuză organizația PNL Timiș, condusă interimar de președintele CJT Alin Nica, de faptul că „violează democrația”.
„Am murit penibil în fața unui electorat care încă mai avea așteptări de la noi. Nu ne va mai crede nimeni după ce războiul pentru noi se va sfârși. Toată lumea va pierde. Timișoara liberală, primul oraș liber, a fost redusă la mizilicul de 6% procent de reprezentare la alegerile județene interne, cât 3 comune cu primari pricepuți doar la întocmirea de vize de flotant în duminica alegerilor. Aici s-a ajuns. Pentru cei care învârt binele și adevărul la ruleta partidului, să știe că Țara nu-i nici pentru unii, nici pentru alții, Țara e doar pentru cei care n-au decât amărâtul acela de vot. Adevărul nu e la noi, cei care am orbit, ci e la cei care ne privesc din nevoie și nedreptate. Și ne văd, astăzi, exact așa cum suntem. Organizația PNL Lugoj, având în vedere că, cu mare indulgență a fost creditată de conducerea interimară a PNL Timiș cu de două ori valoarea comunei Secaș – patria tuturor flotanților, nu va organiza alegeri interne. Nu vom participa sub nicio formă la această siluire a PNL Timișoara și a PNL Timiș de către doi luptători pentru liniștea deplină și consensul unanim.”, a continuat Buciu.
Primarul de Lugoj a fost primul liberal care l-a criticat pe Alin Nica, după alegerile din 2020, pentru selecția făcută în privința candidaților pentru alegerile parlamentare. Edilul spunea atunci că printre candidații stabiliți se regăsesc persoane care au fost impuse din interese financiare, care fac afaceri cu statul și i-a cerut lui Nica să revizuiască listele. Primarul contestatar l-a acuzat pe Nica și că l-a sabotat pe Nicolae Robu, contribuind la pierderea alegerilor pentru Primăria Timișoara.