Nica a stabilit încă o tură de alegeri la PNL Timișoara, peste două săptămâni. La județ, scrutinul intern va avea loc în 7 august

În cea mai recentă ședință a Biroului Politic Județean interimar, liberalii timișeni conduși de Alin Nica au stabilit o nouă dată la care vor organiza alegeri la organizația municipală, urmând ca cele de la județ să aibă loc la începutul lunii august. Până atunci s-au mai stabilit câteva sancțiuni pentru cei care au nesocotit decizia de anulare a conferinței municipale din 3 iulie.

Astfel, BPJ interimar a decis „începerea procedurii de suspendare a unor drepturi deținute în calitate de membru al PNL pentru o perioadă de 6 luni pentru trei membri care au acționat împotriva Statutului PNL și a deciziei de amânare a alegerilor organizației municipale din 3 iulie 2021. Este vorba despre Liviu Cocean, consilier județean PNL, și Raul Ambruș, consilier municipal PNL. În ceea ce îl privește pe deputatul Claudiu Martin Chira a fost votată trimiterea propunerii de suspendare către forurile abilitate de la nivel național.”, au anunțat reprezentanții PNL Timiș.

Propunerile de suspendare pentru Liviu Cocean și Raul Ambruș vor fi înaintate către Comitetul Director Județean al PNL Timiș, forul de conducere care poate lua aceste decizii, conform statutului PNL. De asemenea, BPJ interimar a aprobat și cele 18 decizii de suspendare a unor drepturi deținute în calitate de membri ai PNL pentru o perioadă de 6 luni, conform hotărârilor validate în ședința BPL interimar PNL Timișoara din 13 iulie.

CITEȘTE ȘI: 18 liberali de la Timișoara, suspendați din partid pentru 6 luni. Soarta lui Raul Ambruș, la mâna conducerii județene interimare

În aceeași ședință, liberalii din tabăra Nica au stabilit data alegerilor pentru PNL Timișoara – 31 iulie, respectiv pentru PNL Timiș – 7 august. Termenul pentru depunerea candidaturilor pentru municipiu este 24 iulie, iar pentru județ – 31 iulie.