PNL Caransebeș îi cere divorțul lui Felix Borcean. Andrei Ungur: „Nu poate trăi în amantlâcuri și concubinaje!”

PNL și-ar dori divorțul de primarul liberal Felix Borcean, dar să-l intenteze edilul, pentru că partidul nu vrea să-i facă un bine. Președintele organizației locale, Andrei Ungur a crezut la un moment dat că relațiile tensionate dintre liberali și colegul Felix Borcean au dispărut și chiar exista ideea unei reconcilieri. Asta până în ziua alegerilor, când Borcean a comis-o din nou.

Primarul municipiului Caransebeș a declarat public la ieșirea de la urne că a acordat votul său candidatului care se apropie de președintele generației sale, după care și-a salutat prietenii din USR, lăsând să se înțeleagă că nu și-a susținut partidul care l-a propulsat în funcția de primar.

Într-o conferință de presă susținută astăzi, președintele PNL Caransebeș, Andrei Ungur, spunea că a crezut că Borcean poate fi reintegrat în echipa PNL, însă ultima declarație este de neconceput:

Cu toate că a schimbat în AGA la Transal și Gugulania membrii PNL, cu toate că a numit-o pe social-democrata Mihaela Popovici la conducerea spitalului, am zis că poate reușim să ajungem la un consens. Acesta este și motivul pentru care nu am propus excluderea lui din partid, în Biroul Județean. Eu nu am venit să spun presei că am discutat cu Felix Borcean pentru că mi se părea normal să rămână între noi. Dar în momentul în care-ți prinzi soțul sau soția cu amanta sau amantul în parc cred că un divorț este inevitabil”, a menționat Andrei Ungur.
Președintele PNL Caransebeș speră ca Felix Borcean să fie cel care va cere divorțul pentru că nu poate trăi în „amantlâcuri și concubinaje”, dacă nu mai iubește PNL și între timp s-a „îndrăgostit” de altcineva.

Andrei Ungur îi spune lui Borcean că este fricos și de aceea nu face primul pas:

Nu face el gestul de a pleca din PNL pentru că și-ar pierde mandatul de primar la care ține cu ardoare și pe care nu l-a câștigat de unul singur. Acesta este motivul pentru care el nu oficializează acestă despărțire care, de facto, este. Și atunci ne jucăm așa, noi știm foarte bine că nu a avut niciun fel de implicare nici la europarlamentare, nici la prezidențiale”, a mai spus Andrei Ungur.

Felix Borcean a declarat în repetate rânduri că, dacă nu-l mai vor în partid, pot să-l excludă. Dacă ar fi exclus de către partid, Felix Borcean ar rămâne în funcția de primar până la finalul mandatului și chiar ar putea adera la o altă formațiune politică.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/