Planuri pentru cea mai mare pârtie de schi de pe Muntele Semenic. A fost reactivată societatea care administrează schiliftul pârtiei Slalom Uriaș

Pârtia Slalom Uriaș de pe Muntele Semenic ar putea primi turiști la capacitate maximă în următorul sezon de iarnă. Cel puțin aceasta este intenția autorităților din Timiș și Caraș-Severin, care s-au angajat ca împreună că repornească proiecte uitate care vizează județele învecinate. 

Anunțul a fost făcut de vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa, în urma discuțiilor avute la Reșița cu  președintele CJ Caraș-Severin, Romeo Dunca, și cu primarul Reșiței, Ioan Popa.

„Am reușit reactivarea activității de la societatea comercială Schilift SRL în care CJ Timiș este parte alături de județul vecin și Primăria Văliug. Societatea administrează schiliftul pârtiei Slalom Uriaș de pe muntele Semenic și, în baza acestei colaborări, am abordat mai multe posibilități de lucru, astfel încât pârtia să poată primi turiști la capacitate maximă în următorul sezon de iarnă. În prezent, echipamentul este relativ funcțional, însă are nevoie de diverse intervenții tehnice, fapt valabil și pentru pârtia în sine, lucrările urmând să fie realizare de către societate.”, a explicat vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.

CITEȘTE ȘI: Serbia a inaugurat cea mai lungă linie de telegondole din lume! Telegondola Văliug – Semenic a rămas desenată pe hârtie!

Pe de altă parte, la sfârșitul lunii ianuarie, primarul Reșiței, Ioan Popa, anunța că Ministerul Economiei a cuprins în programul de investiții pe anul 2021 proiectul de dezvoltare a domeniului schiabil Semenic.

Astfel, în această lună, CJ Caraș-Severin, Primăria Reșița și cea din Văliug ar urma să scoată la licitație proiectul tehnic și execuția de lucrări pentru acest obiectiv. Proiectul vizează realizarea unor pârtii noi, reabilitarea infrastructurii și a drumului de acces, amenajarea de noi locuri de parcare, a unor instalații de transport pe cablu și a unei nocturne.

CITEȘTE ȘI: Popa a mutat munții din loc și a făcut rost de bani pentru Semenic, cel mai mare domeniu schiabil din România!