Planul lui Fritz pentru şoferi, pietoni, biciclişti şi cei care folosesc mijloacele de transport în comun

În ziua în care se împlinesc 151 de ani din momentul în care a circulat primul mijloc de transport în comun în Timişoara, Dominic Fritz, candidatul USR-PLUS la Primăria Timişoara, a prezentat un plan de mobilitate urbană pe care el l-a numit sigur, rapid şi confortabil. Acesta  se adresează şoferilor, pietonilor, celor care folosesc transportul în comun, dar şi bicicliştilor.

Fritz a vorbit despre libertate în modul în care este ales un mijloc de transport în comun, libertate care să fie corelată cu posibilitatea de a avea alternative viabile, care să permită deplasarea în mod decent. În ceea ce priveşte viziunea, candidatul spune că se diferenţiază de Nicolae Robu prin faptul că nu se concentrează pe un singur mijloc de transport, maşina, ci ia în considerare alternativele.

„Viziunea mea diferă radical de viziunea domului Robu. Viziunea domnului Robu se concentrează pe un anumit mijloc de transport, pe maşină, pe când viziunea mea este una de libertate. Domnul Robu a zis că trăim în epoca automobilului. Eu cred că trăim în epoca libertăţii de a alege mai multe mijloace de transport. Doar dacă reuşim să creăm alternative mai bune pentru maşina personală, atunci reuşim să avem un sistem de mobilitate cu adevărat modern care ne dă libertate tuturor”, a afirmat Dominic Fritz.

CITEȘTE ȘI: Carosabil fără piste de biciclete la Timișoara! Nicolae Robu: „Suntem în epoca mașinilor”

„Semaforişoara” nu a scăpat de criticile lui Fritz. Candidatul spune că miile de semafoare din Timişoara uneori mai mult încurcă traficul decât îl fluidizează. „În Timişoara există 3.000 de semafoare, de trei ori mai multe decât există în Cluj. Întrebarea mea este dacă, având atâtea semafoare, fluidizăm traficul sau mai degrabă îl îngreunăm. Nici acolo unde facem ceva pentru şoferi nu o facem bine”, a continuat acesta.

Mai mult, Fritz a prezentat un plan pe trei axe principale şi trei obiective: „În primul rând vrem să creăm un oraş pentru pietoni şi utilizatori de biciclete. În al doilea rând, vrem să facem transportul în comun accesibil şi confortabil şi să-l aducem din nou acolo unde a fost şi anume coloana vertebrală a transportului în Timişoara. Ne propunem ca până în anul 2030, 40% dintre călătorii să fie făcute cu mijloace de transport în comun. Al treilea obiectiv este rapiditate pentru şoferi, pentru că aceştia sunt cei care profită cel mai mult de un nou sistem de mobilitate, atâta timp cât mai mulţi cetăţeni se folosesc de bicicletă, de mersul pe jos sau de transportul în comun. Planul nostru vrea să îmbunătăţească transportul pentru noi toţi”, a mai spus Fritz.

Candidatul USR la Primăria Timişoara şi-a propus să crească călătoriile făcute cu transportul în comun la o cifră de 40%. „Vom reorganiza traseele pentru autobuze şi troleibuze pentru o eficienţă ridicată. Asta include şi trasee noi. De exemplu, linia de troleibuz până la Giroc poate fi extinsă, putem să primim 100% finanţare din fonduri europene. Putem să extindem linia de tramvai către Moşniţa. Este important să reorganizăm toate liniile de transport în comun pentru că acolo putem eficientiza multe. Apoi un oraş modern are nevoie de benzi pentru transportul în comun”, a adăugat Dominic Fritz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/