Ion Spânu, despre o posibilă revenire la starea de urgenţă: „O să ajungem de ne vom da unul altuia în cap. Anul 2021 va fi mai urât decât anii 2009-2010”

Cuib de vise 1000x100

O posibilă revenire la starea de urgență din cauza numărului crescut al infectărilor cu noul coronavirus ar putea fi fatală pentru țara noastră, atrage atenția deputatul Pro România de Caraș-Severin, Ion Spânu. Politicianul vede mari probleme în privința sistemului medical, educațional, dar mai ales economic, gaura financiară din următorul an putând fi mai mare decât cea din urmă cu zece, unsprezece ani.

Ținând cont de faptul că actuala putere arată cu degetul spre opoziție atunci când intră în discuție revenirea la starea de urgență, taberelor adverse reproșându-li-se că i-au incitat pe oameni să nu respecte măsurile impuse de guvern, deputatul Ion Spânu speră ca măsurile extrem de dure să ocolească România și le readuce aminte liberalilor lucrurile „extraordinare” pe care le-au făcut în ultimele luni, începând cu Unifarm:

„Ceea ce au făcut liberalii a fost un lucru «extraordinar». Știți foarte bine, directorul Unifarm este cercetat de DNA pentru sutele de milioane de euro pe care le-a antamat cu contracte care nu s-au realizat. Deci acele măști nu au ajuns nici în zi de azi în țară și oamenii necăjiți, care nu au bani să își cumpere măști, nu primesc acele echipamente cu titlu gratuit. Să dea Dumnezeu să nu mai vină al doilea val pentru că vor fi probleme”.

Un nou val al epidemiei de coronavirus, dă de înțeles politicianul, ar scoate lumea în stradă, fapt care ar putea fi de înțeles atât timp cât cetățenii ajung la sapă de lemn și nu mai au ce pune pe masă: „Infracționalitatea va crește. Când nu mai sunt bani, oamenii stau acasă, nu au ce să mănânce, iasă în stradă. O să ajungem de ne vom da în cap unul altuia”, atrage atenția deputatul.

Sistemul educațional ar putea fi și el afectat, Spânu fiind de părere că varianta cursurilor online nu este una tocmai eficientă pentru educația unui copil și formarea tinerilor: „Vedeți că la momentul actual nu știm dacă școlile vor începe din toamnă sau se va merge tot cu sistemul online, sistem care, după părerea mea, nu este un sistem bun pentru educația unui copil și formarea unui tânăr. Copilul se trezește, pornește tableta… Mai mult se joacă decât învață”.

STPT job 1000x200

România se-ndreaptă spre colaps? Ce e de făcut?

În condițiile în care soluțiile clamate nu par să schimbe mare lucru vizavi de sistemul financiar românesc, deputatul cărășan îi îndeamnă pe guvernanți să ia în calcul exemplele de bună practică ale celorlalte țări. În caz contrar, România va trebui să se pregătească pentru un scenariu mult mai sumbru decât cel din perioada anilor 2009-2010:

„Cred că ar fi mai bine să ia exemplul țărilor din jur, exemple de bună practică pe care să le aplicăm și noi, nu să vină tot felul de specialiști care își dau cu părerea și iată în ce gaură ne bagă! O să vină criza economică care s-a prefigurat înainte de pandemie. O să vedeți că anul 2021 va fi mai urât decât anii 2009-2010”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/