ȘOCANT. Cadavrul fără cap al unui bărbat a fost găsit pe malul Bârzavei

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Descoperirea a fost făcută în data de 7 iulie, cadavrul fiind găsit pe malul apei, în Stavila, în apropiere de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență. Acesta era într-o avansată stare de putrefacție și aproape imposibil de recunoscut sau de identificat, cu atât mai mult cu cât îi lipsea și capul!

Alertați, criminaliștii și medicul legist au înclinat spre varianta devorării cadavrului de câtre animale, cel mai probabil de câini. În urma cercetărilor care au urmat, polițiștii au găsit și capul bărbatului, la aproximativ 50 de metri de cadavru, în buruieni. Oamenii legii au stabilit că este vorba de un reșițean, în vârstă de 68 de ani, care, din câte se pare, suferea de afecțiuni psihice. În data de 25 iunie a dispărut de acasă, iar de atunci nu l-a mai văzut nimeni. Anunțată, familia l-a recunoscut după îmbrăcăminte și după o legitimație de călătorie pe care o avea asupra sa.
Polițiștii criminaliști exclud posibilitatea crimei, însă medicul legist a prelevat probele care vor stabili cauza decesului.

promovare banner maxagro
STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/