Directorul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin a ținut neapărat să-l pună la punct pe primarul Reșiței, Nelu Popa, după ce acesta din urmă i-a luat fiul la întrebări, insinuând că face bișniță cu mașini la mâna a doua în timp ce e plătit de Consiliul Județean să administreze Sala Polivalentă.
Petru Buzzi a catalogat afirmațiile edilului-șef la adresa fiului său, Robert, drept aberații de campanie electorală. „Am zis să nu-l bag în seamă. Să-l las în durerea lui, să moară de grija județului și a Reșiței de unul singur. Sau de mână cu Dunca și Vela, dumnezeii la care se închină Popa. Dar mi-am revenit repede și nu-l pot lăsa pe netrebnic să-și bată joc de familia mea”, și-a motivat directorul Camerei reacția.
Buzzi îl trimite pe Popa în 2016, la prima sa întâlnire cu presa timișoreană. Ironizează fin entuziasmul primarului din acel moment, dar totodată vorbește și de ghimpele pe care Nelu Popa l-ar fi avut de atunci împotriva familiei Buzzi: „S-a dus la Clubul economic al oamenilor de afaceri de limbă germană din Timișoara, anunțând apoi cu surle și trâmbițe câți investitori nemți vor veni pe Bârzava… A fost întrebat atunci de o jurnalistă timișeană cum colaborează cu Camera de comerț și industrie. Răspunsul lui a fost ceva de genul: «O să scap în curând și de Buzzi ăsta!». N-am zis nimic atunci, crezând că în euforia ce l-a cuprins după câștigarea primăriei l-a luat gura pe dinainte. Că nu știe că instituția camerală nu este de stat, ci o biată organizație non guvernamentală care se autofinanțează și care sprijină mediul de afaceri, dar în primul rând membrii săi. Am zis că poate nu-și mai amintește că a apelat la Camera de comerț atunci când a vrut o colaborare cu o fabrică de biscuiți din Serbia…”
Petru Buzzi îi amintește primarului Popa și de invitațiile pe care i le-a făcut pentru a participa la evenimente organizate de Cameră, dar pe care nu le-a onorat cu prezența. „Ultima dată m-am gândit că-l bântuie fantoma lui Sorin Frunzăverde. Și-am zis că n-o să-l mai bag în seamă. Dar văd că el, dacă n-a putut să «scape» de mine, încercă acum să „scape” de fiul meu, șef de birou în cadrul Consiliului județean, nu director. Dar, probabil, «domnul» primar are aspirații înalte dacă compară Reșița cu Clujul. De ce nu se întreabă câți bani aduce Sala „Olimpia” din Timișoara sau Sala polivalentă din Arad? Ca să ne comparăm cu Regiunea Vest, deși și în acest caz distanța e ca de la pământ la lună. Sau să ne spună câți bani plătește Primăria Reșița pentru antrenamentele zilnice ale echipei de handbal pe care o patronează? Și poate să ne spună și câți bani a cheltuit pentru un iluzoriu concert pe Dealul Golului? Și în detrimentul căror lucrări cu impact major asupra cetățenilor Reșiței?”, a înțepat șeful Camerei încă o dată.
Și, din nou, Buzzi îl trimite pe Popa undeva în timp, cu mult înainte de a deveni om de afaceri. Ba, mai mult, i se adresează direct, și-i pune la rândul său o întrebare legată de prezența sa în Primăria Reșița: „Cât privește atacul mârșav la persoana fiului meu, îl întreb pe Popa de ce nu a avut curiozitatea să se informez în prealabil la Serviciul înmatriculări autovehicule al Prefecturii pentru a afla câte autoturisme second-hand a vândut domnul Buzzi în ultimii patru ani. Sau în ultimii zece ani, ca să depășim mandatul de primar atoateștiutor. Aștept cifra exactă. Sau dealer de autovehicule (dac-ar fi să fie așa!) e o meserie mai puțin onorabilă decât cea de schimbător de valută (bișnițar)?!… Hai, că se poate… Pui o slugă de la primărie să-ți aducă datele. Cât privește câte ore stă domnul Buzzi la serviciu, te anunț că stă și 24 de ore. S-a întâmplat în lunile de stare de urgență, o perioadă în care nu exista pază la Sala polivalentă. Ca să nu-ți mai spun că, atunci când sunt competiții, stă și sâmbăta și duminica. Nu face mapa zilnică la pontonul de la Casa Baraj. (Apropo, cine plătește carburanții pentru mașina care-ți aduce documentele la semnat peste 50 de km dus-întors). Și nici nu face politică. Nu vrea să fie nici primar, nici președinte al Consiliului județean. Iar dacă vrei să afli mai multe, întreabă conducerea Consiliului județean, întreabă-l pe antrenorul din perioada de glorie a handbalului reșițean, Aihan Omer, ce părere au despre Robert Buzzi? Așa deci, caută alte ținte pentru a te face remarcat”, a încheiat Buzzi dreptul la replică.
CITEȘTE ȘI: