Inaugurare cu cântec a centrului civic din Reșița

Piața 1 Decembrie 1918 prinde contur cu fiecare zi ce trece, constructorul dovedește seriozitate, iar municipalitatea este mulțumită de stadiul lucrărilor. Primarul Ioan Popa speră ca piața să fie redată publicului în prima parte a lunii septembrie, prilej cu care va fi organizat și un concert de muzică ușoară.

„Lucrările din centrul civic sunt în grafic, am vorbit săptămâna trecută cu reprezentantul constructorului, pentru că intenționăm ca la inaugurarea acestuia să organizăm un concert în limita măsurilor permise de regulile sanitare. Discuția este pentru 19 sau 12 septembrie, pentru că unul dintre artiștii invitați nu poate veni în 19 și atunci am întrebat constructorul dacă poate finaliza lucrările în 12 septembrie. Mi s-a confirmat că, fără doar și poate, acestea vor fi gata, iar eu mizez pe un concert în centrul civic. Suntem în grafic, deși COVID-ul, situația meteorologică nefavorabilă, au făcut ca lucrările să se prelungească cu o lună, o lună și ceva. Repet însă, am confirmarea că ele vor fi gata până atunci”, a precizat Popa într-o conferință de presă.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px
publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/