Peste 2.500 de prosoape, confecționate într-o singură noapte de măicuțe, au fost donate unităților sanitare din Timișoara

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Grija Părintelui Mitropolit Ioan se îndreaptă din nou spre spitalele din Timișoara. Peste 2.500 de prosoape de unică folosință au fost donate la Spitalul Județean și la Spitalul „Victor Babeș”. Toate au fost confecționate într-o singură noapte.

Din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus, unitățile sanitare au nevoie în permanență de materiale de protecție, iar în secțiile de anestezie și terapie intensivă, unde sunt internați tot mai mulți bolnavi, consumul acestora crește pe zi ce trece. În ultimele opt luni au fost donate mii de astfel de produse, confecționate de măicuțe.

„De data aceasta, maicile au realizat, într-o singură noapte de priveghere, un număr de 2.600 de prosoape de unică folosință. Dintre acestea, 1.400 de bucăți au fost distribuite secției ATI de la Spitalul Județean, iar 1.200 secției ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara. Acțiunea aceasta se înscrie în lungul șir al donațiilor făcute de Centrul eparhial în ultimele opt luni pentru cei aflați pe paturile de suferință și constituie bun exemplu de solidaritate și comuniune creștinească, la care suntem chemați toți în aceste vremuri de pandemie”, transmit reprezentanții Mitropoliei Banatului.

STPT job 1000x200

Prosoapele au ajuns deja la unitățile sanitare.

„Mulțumim Mitropoliei Banatului pentru grija pe care ne-o poartă și pentru tot ajutorul pe care ni l-a acordat în această perioadă de pandemie. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale Părintele Mitropolit Ioan, Spitalul de Boli Infecțioase a primit 1.200 de prosoape de unică folosință. Acestea au fost distribuite Secției de Anestezie – Terapie Intensivă, cea mai încercată în lupta împotriva SARS-CoV-2”, au transmis reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/