Prioritatea administrației locale din Oravița pentru anul 2013 este atragerea oamenilor de afaceri în oraș, astfel încât locuitorii să poată beneficia de pe urma investițiilor care se vor face, prin ocuparea unui loc de muncă.
Oravița a stat prea mult timp în umbră, din cauza nepăsării edililor care de-a lungul timpului s-au succedat la conducerea orașului. Anul 2013 este unul deosebit de important pentru că primarul a luat deja măsuri, ca să îi ajute pe oameni să ducă un trai similar celui din Uniunea Europeană. „Cel mai important obiectiv este atragerea investitorilor în oraș. În acest sens, am contactat deja aproximativ 1.500 de firme, prin diverse forme: adrese, întâlniri sau e-mail, iar acum așteptăm să primim răspuns din partea lor”, a declarat primarul orașului Oravița, Dumitru Ursu.
Acesta este optimist și crede că multe dintre companiile contactate vor răspunde pozitiv solicitării, mai ales că în paralel, pe plan local, se aprobă un set de măsuri, prin care investitorii să primească facilități. „Pentru a ne ralia din punct de vedere al dezvoltării regionale la standardele Uniunii Europene, este necesar să procedăm la adoptarea de măsuri în ceea ce privește creșterea competitivității economice, dezvoltarea și modernizarea mediului de afaceri pe teritoriul orașului Oravița, având efect direct asupra creării de noi locuri de muncă, dezvoltarea resurselor umane”, subliniază primarul Dumitru Ursu.
Decizii locale
Ca să îi aducă la Oravița pe oamenii de afaceri din întreaga Europă, la nivel local a fost nevoie de adoptarea unui set de măsuri, prin care investitorii să nu poată refuza deschiderea unei întreprinderi. Astfel că, facilitățile acordate sunt multe, dar și în acord cu nevoia de stimulare a sectorului economic. „Potrivit regulamentului nostru, investitorii vor primi facilități fiscale la plata impozitelor pe clădiri și terenuri, ca să susținem dezvoltarea pe termen lung a orașului Oravița”, a adăugat primarul.