Perlele negre au adus încă trei puncte

Echipa de fotbal feminin CS Negrea Reşiţa s-a transformat total odată cu venirea celor trei internaţionale cameruneze, iar asta se vede şi în clasament. Eternă perdantă în prima parte a campionatului, echipa reşiţeană a legat cinci victorii consecutive în returul Ligii I.

După ce s-a distrat pe propriul teren cu Sporting Craiova, de care a trecut cu un scor lipsit de orice comentariu, 13-0, echipa pregătită de Alin Negrea a câştigat astăzi şi în seplasarea de la Independenţa Baia Mare. Chiar dacă a fost condusă cu 1-0, echipa reşiţeană a reuşit să întoarcă scorul şi să obţină toate cele trei puncte puse în joc. Andiolo a egalat până la pauză, iar cu patru minute înainte de final, Manie a dat lovitura cu o execuţie de senzaţie, de la 40 de metri.

“Sunt foarte mulţumit, atât de evoluţia fetelor, cât şi de rezultat. Îi mulţumesc pe această cale domnului Ristache, care ne-a ajutat să facem deplasarea la Baia Mare. Îi aşteptăm pe fanii fetelor duminică, de la ora 11, pe stadionul Gloria, la meciul cu campioana en-titre”, a declarat Alin Negrea.

Comments

  1. LuxPhotoFux says:

    Felicitări, demonstraţi oraşului că sunteţi singurii cu echipă în prima ligă şi că vă veţi clasa pe podium. Familia Negrea cei mai buni antrenori din Caraş-Severin!