Pedofilul a recuzat instanţa!

Daniel Ungur, bărbatul de 42 de ani şi peste 150 de kilograme acuzat că a transformat mai multe eleve de şcoală generală şi liceu în sclave sexuale nu a primit nici acum o sentinţa definitivă. De vină sunt erorile din justişţie.

UPDATE, ora 16.30

publicitate online in ziar Express de Banat

Chiar dacă magistraţii de la Curtea de Apel Timişoara l-au tratat cu o clemenţă excesivă şi “datorită” erorilor acestora nu a fost condamnat definitiv la această dată, Daniel Ungur s-a arătat total nemulţumit. “Clientului meu nu i-a convenit faptul că i se încalcă dreptul la apărare. Cum era şi normal, a uzitat de o prevedere legală a instituţiei recuzării. A recuzat instanţa Curţii de Apel Timişoara pentru faptul că ar avea interese în cauză”, a precizat avocatul Cosmin Bolosin. Daniel Ungur ceruse un nou termen pentru a studia dosarul şi motivele pentru care instanţa supremă l-a trimis spre rejudecare. “Atunci a formulat cerere de recuzare a completului şi procurorului de şedinţă”, a mai spus Bolosin.

 

Au trecut aproape doi ani de când “Monstrul pedofil” a fost încătuşat din nou de cei de la Crimă Organizată şi trimis în sala de judecată sub acuzaţia de pornografie infantilă. Pronuţarea sentinţei definitive de către instanţa supremă a fost amânată de câteva greşeli impardonabile ale Curţii de Apel Timişoara. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a  dispus rejudecarea apelului declarat de Daniel Ungur împotriva deciziei Tribunalului Caraş-Severin prin care a fost condamnat la zece ani de închisoare. Sentinţa magistraţilor timişoreni a fost casată deoarece inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare. „Curtea de Apel nu s-a pronunţat pe mai multe aspecte invocate de apărare cu ocazia judecării apelului”, a explicat motivele pentru care dosarul s-a întors la Curtea de Apel Timişoara, avocatul Cosmin Bolosin.

gif card de energie dacus 1000x100

Alte scăpări

Mai mult decât atât, apărătorul pedofilului spune că va solicita trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Caraş-Severin. „Dacă vom rămâne pe fond, vom cere în principal, pe lângă achitare, retrimiterea dosarului la instanţa de fond, în speţă, Tribunalul Caraş-Severin. În opinia apărării şi această instanţă a încălcat grav dreptul la apărare al inculpatului, nepronunţându-se pe două aspecte esenţiale. Mă refer la achitarea inculpatului, precum şi la faptul că instanţa a omis să se pronunţe pe latura civilă a cauzei, în condiţiile în care doar instanţa de fond se poate pronunţa încă de la început pe daune morale”, a mai spus Bolosin.

Iertat de patru ani de puşcărie!

Daniel Ungur este aşteptat astăzi în sala de judecată a Curţii de Apel Timişoara şi nu ar fi exclus să beneficieze din nou de aceste scăpări ale judecătorilor. Aşa cum s-a întâmplat, dar cu consecinţe mult mai grave, în urmă cu câţiva ani, când Daniel Ungur a făcut primele victime. Pedofilul şi-a satisfăcut atunci straniile pofte sexuale cu fete pe care le racola de la Şcoala Nr.6 sau de la liceele din oraş. Sub ameninţare şi teroare psihică, au întreţinut raporturi sexuale normale, orale şi anale cu acesta două fete de 14, respectiv 13 ani. O a treia victimă, de 16 ani, a fost răpită din Cofetăria “Unicat” din Reşiţa. A violat-o şi sechestrat-o timp de două zile, minora încercând să sară de la etaj. A fost condamnat de instanţa cărăşeană, în iulie 2003, la nouă ani de închisoare pentru viol, act sexual cu o minoră, lipsire de libertate şi corupţie sexuală. În mod inexplicabil, Curtea de Apel Timişoara i-a redus pedeapsa la numai cinci ani. A ieşit din puşcărie după aproape trei!

Muzeul TM

Comments

  1. gogu says:

    Pe asat la batut acum vreo 8 ani cu o coada de tirnacop pina sa rupt coada ,si a venit militia si mia dat amenda si dosar penal pt ultraj si lovituri ,,,, O tara de pedofili de bulani ,de tilhari de recuperatori ,de smecheri …..Nu mai gasesti un fraier in orasu asta ,nai loc sa iei o palma de atiti imterlopi si smecheri …..

  2. gogu says:

    unu kempes la batut am uitata sa spun

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/