Patru consilieri locali PNL din Moldova Nouă, scoși pe uşa din dos a partidului

untitled design set 970x90 px

A început curățenia în organizația PNL Moldova Nouă. La câteva zile de la numirea lui Ion Chisăliță președinte cu normă întreagă al filialei liberale de la malul Dunării, astăzi nerespectarea deciziilor Biroului Politic Local al PNL de către patru consilieri locali va fi plătită atât cu retragerea sprijinului politic, cât mai ales cu excluderea din partid.

„Astăzi, 01.07.2020, Biroul Politic Local al PNL Moldova Nouă a propus retragerea sprijinului politic și excluderea din partid pentru nerespectarea deciziilor BPL a următorilor consilieri locali: Andrei Gheorghe, Valentin David-Izvernari, Alin Găină, Roxana Nistoran. Hotărârea de excludere va fi luată de BPJ”, transmite biroul de presă al PNL Moldova Nouă.

Contactaţi telefonic pentru a explica motivele pentru care au fost excluşi, niciunul dintre consilieri nu a fost de găsit, cum de altfel nici preşedintele PNL Moldova Nouă, Ion Chisăliţă.

Să aibă legătură excluderea celor patru consilieri cu faptul că toate proiectele aflate pe ordinea de zi în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local de ieri, proiecte care l-au avut ca inițiator pe edilul Adrian Torma, au trecut cu brio, întrucât, nu de mult, chiar Eugen Băleanu, președintele Partidului Verde, a dat de înțeles că actualul primar controlează, chiar și după pasul făcut spre PSD, consilierii celor două partide mari: PNL și PSD?

Varianta excluderii celor patru consilieri pe motiv că au tras focul la oala primarului Torma pare plauzibilă, deoarece ceilalți doi: Gligore Circu și Viorel Vizitiu au rămas în continuare în rândurile liberalilor. Se pare că cei doi nu au îndrăznit să iasă din crezul partidului în cadrul întrunirii de la masa decizională, aceștia fie abținându-se de la a vota anumite proiecte, fie votând împotrivă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/