Cazul șefului de la AJVPS, Mircea Ciobanu, care acum este anchetat de polițiști pentru braconaj nu este singular în Caraș-Severin. În judeţ există un adevărat comerț subteran în ceea ce privește urșii și alte cervide bătrâne.
Desigur, incidentul de ieri, în care au fost implicați doi angajați ai AJVPS, dar și vedeta de muzică populară Nicu Novac, nu poate fi catalogat ca fiind unul de pe urma căruia vânătorii căutau să scoată bani. Asta cel puțin dacă ne raportăm la veniturile mari pe care șeful Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit le-a avut în anul precedent.
Potrivit unui top întocmit de reporterii Express de Banat, Mircea Ciobanu ocupă locul al doilea în topul celor mai bogați aleși județeni, în funcție de veniturile pe care le-a câștigat în anul precedent. În 2011, jobul de șef al AJVPS i-a adus venituri de 60.000 de lei, ceea ce înseamnă un salariu de 5.000 de lei pe lună. În plus față de venitul din salariu, potrivit declarației de avere pe care a completat-o, acesta a mai câștigat alți 50.000 de lei din valorificarea produselor agricole.
CITEȘTE ȘI: Topul celor mai bogați consilieri din forul județean
Zeci de mii de euro pentru pradă
Vânatul care se vinde cel mai scump pe piața neagră este ursul. Un astfel de animal doborât de vânători înseamnă circa 40.000 de euro. Sumele par fabuloase, însă cunoscătorii susțin că astfel de tranzacții au loc, în scopul cuceririi unor trofee cu care, mai apoi, braconierii de lux se mândresc.
Greu de crezut că legislația în ceea ce privește vânatul în Caraș-Severin este respectată, în contextul în care cel care ar trebui să fie un real exemplu pentru cei din breaslă este anchetat pentru braconaj. Una peste alta, și rangerii din alte parcuri naționale au sesizat mai multe nereguli pe această linie, însă presiunea care există asupra lor îi îndeamnă să nu le raporteze mai departe.