Organizarea deschiderii noului an școlar, magnet pentru politicienii aflați în campania electorală

După ce i-a acuzat pe unii directori ai instituțiilor de învățământ din Timișoara că implică școala în jocul politic, primarul Nicolae Robu face noi acuzații la adresa celor care i-ar ”hărțui” pe elevi și părinți, aducându-i pe copii să participe fizic la cursuri pentru o singură oră. 

Fără a nominaliza care sunt școlile cu situații disfuncționale, liberalul Nicolae Robu spune că, deși organizarea  procesului de învățământ nu este sub jurisdicția primăriei, poate face presiune asupra directorilor, dacă părinții îi semnalează nereguli.

„Vi se pare normal să fie aduși copiii la școală pentru o oră, față în față? Intră pe online, apoi trebuie să vină la școală și fac o oră, apoi pleacă acasă și mai au niște ore online. Acolo unde sunt nemulțumiri, să vină părinții direct la mine și vor avea tot sprijinul. (…) Eu nu am autoritate asupra directorilor, dar în schimb, dacă îmi semnalează mie atunci voi veni cu presiune asupra directorilor. Unde nu sunt condiții nu sunt, dar nu îți poți bate joc de copii. Trebuie să mergi pe acel scenariu care se potrivește, nu să-i hărțuiești, să-i obosești, să le creezi mari probleme părinților”, a spus primarul Robu, în cea mai recentă conferință de presă la care a participat.

Tot în această săptămână, primarul a adus în discuție cazul Liceului Lenau, unde se organizează cursuri și după-amiaza. ”Doamna directoare, sigur, nu cred că are importanță că a fost până mai ieri consilier local din partea Forumului Democrat German… dar mi s-a părut foarte ciudat că a venit să îmi spună că la clădirea din Piața Unirii un grup sanitar și mai multe aspecte n-ar fi în regulă și a luat decizia să facă două schimburi, concentrând activitatea la fostul Mincu. (…) Am trimis-o pe șefa Serviciului Școli, Spitale, Baze Sportive să inspecteze toată acea clădire din Piața Unirii și să facă fotografii. Am fost uimit. Cel puțin 10 clase arată foarte, foarte bine. Trebuie intervenit la unul din cele două grupuri sanitare. Vedem ce mai putem face acolo, pentru că nu e normal să îi chinuim pe copii, pe părinți, pe profesori”, a spus Robu în 15 septembrie.

Anterior, Robu declara că a făcut multe pentru școli acolo unde directorii au fost interesați „și nu s-au limitat la a face un joc politic.” „Sunt unii, nu vreau să nominalizez, care mereu enunță plângeri generice «nu avem, nu ni se dă, nu suntem sprijiniți», dar când îi iei la bani mărunți, pe bază de documente, unii intră în înghesuială la o astfel de abordare”, spunea Robu.

„Nu voi apărea niciodată ca primar al Timișoarei în curtea școlii voastre, la început de an școlar”

Și principalul contracandidat al lui Nicolae Robu la Primăria Timișoara dă mesaje referitoare la deschiderea noului an școlar, înainte de alegerile locale. La începutul săptămânii, Dominic Fritz, candidatul USR PLUS pentru prima funcție în oraș, a postat pe Facebook un mesaj adresat copiilor: „Nu voi apărea niciodată, ca primar al Timișoarei, în curtea școlii voastre, la început de an școlar, să mă laud cu ceva ce aveam datoria să fac. Am auzit că sunt școli în Timișoara unde trebuie să suportați astăzi 14 discursuri pe Zoom înainte să începeți școala. Îmi pare rău. Acest obicei politic va înceta. Pentru că această zi trebuie să fie a voastră, doar a voastră, nu să fiți figuranți într-o plictisitoare scenetă de promovare a politicienilor.”

Anterior, Fritz a făcut un live pe Facebook în care apărea alături de mama unui elev în clasa a XI-a la Liceul de Arte, care povestea despre clădirea care adăpostește unitatea de învățământ și lipsa dotărilor. Potrivit acesteia, în școală nu este apă caldă, iar unul dintre corpurile clădirii nu are băi. Liceul de Arte nu are aviz de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică Timiș.

„Dotarea unităților de învățământ constituie o prioritate de maximă urgență!”

Iar Marius Craina, candidatul Pro România la Primăria Timișoara, a adus în discuție, în preajma zilei de 14 septembrie, faptul că „în Timișoara sunt foarte multe clădiri în care se desfășoară activitate didactică fără condiții elementare. Tencuială căzută, geamuri sparte, streașină ruptă, țigle căzute, grupuri sanitare improprii sau inexistente. Investițiile în clădirile unităților de învățământ și în dotarea acestora constituie o prioritate de maximă urgență!⁣”


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/