OFICIAL. Toate școlile și grădinițele din Reșița își închid porțile! Ce decizii s-au luat în privința altor unități de învățământ din Caraș-Severin?

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Cursurile se mută în online la Reșița, după ce incidența cazurilor de coronavirus a crescut semnificativ în oraș, inclusiv în mediul școlar. Se vor închide însă și alte instituții de învățământ din Caraș-Severin, altele vor intra în scenariul galben, în timp ce în unele zone elevii revin în bănci.

Informațiile anunțate astăzi, după prânz, s-au confirmat spre seară printr-un comunicat al Prefecturii Caraș-Severin: toate cursurile școlare în sistem „față în față” se suspendă la Reșița.

În contextul închiderii şcolilor în municipiul reședință de județ, Cristian Gâfu a atenţionat că „elevii trebuie educaţi şi supravegheaţi astfel încât să nu se adune în grupuri. Școlile au fost închise tocmai pentru a evita aceste adunări. Responsabilitatea gestionării acestei situaţii revine exclusiv părinţilor şi elevilor, de la care se aşteaptă măcar acum, în ceasul al 12-lea, o atitudine responsabilă”.

Mai există însă școli sau clase în care elevii sunt trimiși acasă începând de mâine:

Muzeul TM
  • Școala Gimnazială Târnova pentru o perioadă de 14 zile (14 – 27 octombrie), din cauza ratei incidenței cumulate la data de 13 octombrie (3,05 cazuri la 1.000 de locuitori) și a unui profesor confirmat pozitiv;
  • Școala Gimnazială Lupac și Grădinița P.N. Lupac pentru o perioadă de 14 zile (14 – 27 octombrie), din cauza ratei incidenței cumulate la data de 13 octombrie (3,46 cazuri la 1.000 de locuitori);
  • Colegiul Național „C.D Loga” Caransebeș, o clasă I și o clasă a XI-a, pentru o perioadă de 14 zile (14 – 27 octombrie), din cauza izolării unei învățătoare (contact direct) și din cauza infectării cu virusul SARS-CoV-2 a unui elev.

Se aprobă trecerea la scenariul galben din cauza ratei de incidență/localitate pentru:

  • toate unitățile de învățământ de pe raza municipiului Caransebeș;
  • Școala Gimnazială Tirol și structurile arondate;
  • Școala Gimnazială Copăcele și structurile arondate;
  • Școala Gimnazială Zorlențu Mare și structurile arondate;
  • Școala Gimnazială Slatina Timiș și structurile arondate.

Totodată, în unele instituții elevii și preșcolarii se vor întoarce în bănci începând de mâine, după ce numărul cazurilor de coronavirus a scăzut:

  • Liceul Tehnologic „I.C Buracu” Prigor și structurile arondate;
  • Școala Profesională Agricolă Cornereva și structurile arondate;
  • Grădinița cu Program Prelungit Bocșa și structurile arondate;
  • Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă CHRISTINA Bocșa;
  • Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Oravița și structurile arondate.
banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/