Etichetă și profesionalism în raport cu un sistem sanitar de stat aflat în colaps total. Sute de servicii medicale concepute și educate în spațiul de efervescență al rigurozității habsburgice.
Dotările de top, centrele de excelență și medicii de excepție cu care se mândresc Clinicile Medici’s din Timișoara, de mai bine de 20 de ani, sunt dovada vie a faptului că și în România poate exista o cultură a bunului simț, a stimei față de profesie și pacient, într-un cuvânt – respect pentru umanitate.
Teama de a nu fi băgat în seamă, de a fi internat într-un spital de stat românesc și de a merge la consult doar cu plicul în buzunar au devenit mituri în cadrul clinicilor private, care se aliniază din ce în ce mai bine sistemului medical din străinătate. Un sistem după care tânjesc atât pacienții, cât și cadrele medicale, motiv suficient de puternic pentru a-i determina pe aceștia să-și înceapă o nouă viață și să-și valorifice calitățile, în afara țării.
Principalul operator de servicii medicale corporate din Timișoara și din zona de vest, clinica deservește circa 500 de companii client, aproximativ 50.000 de abonați permanenți. Își merită pe deplin calificativul: „una dintre cele mai îndrăgite clinici din vestul țării”. Dar toate acestea nu erau posibile fără mintea unui om cu viziune, un om curajos care funcționează pe principiul „medicul tău – prietenul tău” .
„Medici’s este unul dintre proiectele mele de suflet, iar noi ne străduim să ajutăm fiecare persoană care ne trece pragul, fie că este din Timiș, Arad sau Caraș-Severin. De cele mai multe ori, oamenii nu vin la doctor din plăcere, ci vin pentru o nevoie, iar dacă putem face din puținul timp petrecut la noi, timp de calitate, atunci ne bucurăm dacă oamenii vin cu mai puțină teamă și cu mai multă speranță”, spune Adrian Bădescu, fondatorul Clinicilor Medici’s.
Serviciile corporate de sănătate ocupațională pe care clinicile le pun la dispoziția clienților sunt din domeniul medicinei muncii, siguranței transporturilor, psihologiei, medicinei aeronautice, laboratorului de toxicologie, auditului ocupațional și consultanței, precum și consultanței de sănătate sau programelor de screening și medicină preventivă.
Din punct de vedere al cardurilor de sănătate, toți cei interesați se pot bucura de cele trei variante pe care clinicile la pun la dispoziția acestora: bronz, silver sau gold, cu acces gratuit la toate consultațiile de specialitate. „Eu aș fi foarte încântat dacă oamenii nu ar avea nevoie de servicii medicale, dar în același timp cea mai mare bucurie este aceea că atât cât avem de trăit, să trăim sănătos și asta nu o putem face singuri tot timpul. Chiar dacă se vehiculează tot mai mult că meseriile de medic, învățător vor dispărea în următorii 30 de ani datorită sau din cauza tehnologiei avansate, eu personal sunt sigur că atât de medic, cât și de profesor vom avea nevoie și peste 50 de ani sau 100 de ani. Relația umană, suportul sufletesc există și vor exista probabil întotdeauna”, a mai adăugat Adrian Bădescu.
CITEȘTE ȘI: Servicii stomatologice de top la Medici’s Dental