Numele compozitorului, dirijorului şi profesorului universitar doctor Sabin Păuţa este angrenat într-un mare scandal, lansat chiar de cei care conduc instituţia de învăţământ care îi poartă numele. Directorul Nicolae Ungar a propus renunţarea la numele lui Sabin Păuţa. Maestrul se simte jignit.
După ce întreaga viaţă şi-a dedicat-o muzicii clasice, promovând România peste graniţele ţării, maestrul Sabin Păuţa este privat de un drept pe care alţii au considerat de cuviinţă să i-l atribuie. Cei care conduc liceul care îi poartă numele vor să îi schimbe denumirea. „Consiliul de Administraţie a decis ca instituţia să poarte denumirea de Liceul Vocaţional de Arte Reşiţa, pentru că noi dorim inclusiv să extindem activitatea. Nu am făcut-o cu răutate, ci să atragem atenţia că vom înfiinţa şi secţii de teatru, coregrafie şi aşa mai departe. Mă surprinde că cineva se supără, când în ţară s-au făcut revoluţii pentru ca lumea să poată decide singură”, a spus directorul Liceului „Sabin Păuţa”, Nicolae Ungar.
Acesta a explicat faptul că decizia nu a fost a lui, ci a întregului Consiliu de Administraţie al Şcolii. „Problema este că nimeni nu ştie cum i se scrie corect numele, iar dacă o instituţie ţi-l poartă, atunci ai anumite obligaţii faţă de acel obiectiv. El nu are nicio contribuţie la întreţinerea şcolii. Sala Lira este inundată. Pe maestrul Păuţa, noi l-am curtat, l-am adus la deschiderea anului şcolar şi, în final, a dat bir cu fugiţii”, a spus Nicolae Ungar.
Maestrul se declară şocat
În ceea ce îl priveşte pe maestrul Sabin Păuţa, acesta a spus că nu a fost consultat în această privinţă, iar iniţiativa îi aparţine directorului, care a invitat la Consiliul de Administraţie numai pe cine a dorit. „Nu am considerat eu că liceul trebuie să îmi poarte numele, ci denumirea a fost acceptată de Ministerul Educaţiei, la fel cum acum tot la nivel de minister trebuie să se decidă acest lucru. Iniţiativa lui este ruşinoasă. Cât timp am lucrat în Statele Unite ale Americii am susţinut câte două burse, însă acum sunt la pensie şi trebuie să muncesc, să mă pot întreţine. Nu îmi mai permit să le plătesc. Îmi reproşează că nu mă implic în viaţa liceului, deşi am organizat concerte acolo”, a declarat maestrul Sabin Păuţa, exclusiv, pentru „Express de Banat”.
Acesta a adăugat liceul a avut rezultate foarte bune în trecut, însă acum profesorii nu mai pot participa la recitaluri fără acordul directorului Nicolae Ungar. „De când este director, copiii nici măcar nu au mai participat la concursuri sau recitaluri, fără să îl consulte. Are ceva împotriva muzicii şi împotriva mea”, a subliniat maestrul.
Primarul ia atitudine
Şi edilul-şef al Reşiţei este uimit de cele petrecute. „Sabin Păuţa a făcut multe pentru Reşiţa şi nu merită să fie tratat în acest fel. Este cel mai mare compozitor român în viaţă. Pe lângă proiectele derulate împreună, maestrul a contribuit la echiparea fanfarei oraşului cu ţinută şi instrumente care, la un loc, valorează 10.000 de euro”, a spus primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu. Acesta a adăugat că va face toate demersurile legale pe care le are, ca să împiedice schimbarea denumirii Liceului de Artă „Sabin Păuţa”.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Angajatorii din România au publicat în ultima lună peste 22.000 de locuri de muncă pe platformele eJobs.ro și iajob.ro, majoritatea fiind pentru sezonul de sărbători, când cererea de personal...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Daria Alexandrescu |
05 December 2025
Ioana Toma |
05 December 2025
Roxana Bălan |
05 December 2025
54 de apartamente noi pentru familiile defavorizate din Reșița
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281


Rusine din partea conducerii liceului,RUSINE SA VA FIE,TERFELITI NUMELE ACESTUI MARE OM!Eu as propune ca acest liceu sa se numeasca “LICEUL DE ARTA “STRAMBU ANITA & COMPANY”!!! Acest liceu este f.slab,de ani de zile nu se mai aduc premii,poate doar asa cu interventii pe la comisii si cred k la acest lucru au contribuit si cei de la conducerea liceului!este o sleahta de incompetenti si lingai in acel liceu care ar trebui elim inata cumva!