Vremea s-a zburlit iar. Și PDL-ul s-a zburlit. Cere o dezbatere parlamentară pe marginea fondurilor europene. Are impresia că guvernul nu depune toate eforturile pentru atragerea acestor fonduri. Când ne gândim însă că PDL-ul a atras doar 7 la sută din fondurile europene rezervate României, iar actuala coaliție aflată la putere a atras 34 la sută din fonduri, ne dăm seama că tupeul PDL-ului nu cunoaște margini. Suntem curioși ce se va discuta la această dezbatere, cum vor pune problema cei care, deși nu au reușit să atragă decât 7 la sută, au reușit în schimb să blocheze toate programele. PDL trebuie să arate că lucrează, nu-i așa? E în campanie pentru alegeri europarlamentare și cu ce să vină și ei în fața alegătorilor? Cu probleme care interesează întreaga țară: atragerea fondurilor europene. Dacă Băsescu a negociat prost banii noștri până în 2020, în jur de 20 de miliarde de euro, bani insuficienți pentru dezvoltarea țării, fostul său partid trebuie să arate că îl interesează acest lucru, chiar dacă n-a reușit să facă ceva atâta timp cât a fost la guvernare. Să lăsăm însă acest subiect insipid și să ne tragem spre televiziunea publică. TVR-ul a atins performanța rară de a avea la această oră o gaură în buget de aproximativ 800 de milioane de euro, fapt incredibil, cu atât mai mult, cu cât are trei surse de finanțare. Una e din taxa radio-tv, pe care toți cetățenii patriei o plătesc, a doua o reprezintă subvențiile de la stat, iar a treia, din publicitate. Și totuși nu reușește să se descurce. Televiziunea publică are de ales: insolvență și apoi falimentul sau desființarea propriu-zisă. Această ultimă variantă nu este posibilă, deoarece dreptul la informație al populației este înscris în Constituție. Și ar însemna încălcarea acestui drept. De la guvern ni se spune că o soluție ar fi cea practicată în țările europene: fuziunea dintre radio și televiziunea publică și crearea unei singure societăți de radio-televiziune. Radioul merge mai bine și ar fi soluționată și problema televiziunii publice. Stelian Tănase, director general-președinte al acestei televiziuni, vorbește în prezent cu grupurile parlamentare, pentru a găsi o strategie de salvare a instituției. Ar vrea să bage popi și academicieni în Consiliul de Administrație. Încă nu există un Consiliu de Administrație, ai cărui membri să vină cu soluția salvatoare. Un cerc vicios. În tot cazul, cetățenii au și o veste bună. Abia peste un an de zile este posibil ca Parlamentul să aprobe eliminarea taxei radio-tv. Să așteptăm să treacă anul. Deși la TVR nu se mai uită de mult oamenii, plătesc totuși, lună de lună, taxa.