Nu mai avem nevoie de cipuri. Deja suntem roboței

Sună ceasul dimineaţa, te trezeşti, cafeluţa, eventual un mic dejun frugal. Fuga la maşină sau la autobuz. Ajungi la locul de muncă, semnezi condica şi prestezi opt ore, în cel mai fericit caz. Te întorci acasă, după ce în drum ai luat copilul de la şcoală sau de la grădi. Dacă ai norocul de program prelungit pentru copii. Dacă nu, te rogi să stea soacră-ta cu tine. Ajungi obosit şi musai nervos. Cauţi să cerţi pe cineva. Copiii te ignoră, aşa că îţi aştepţi perechea. Vine, poate mai distrusă decât tine şi te ceartă ea pe tine. Reuşeşti să iei cina. Duş, televizor şi nani. Mâine, o nouă zi.

Îţi faci planuri de concediu. Vezi pe net tot felul de frumuseţi de prin ţară. Te apuci şi dai telefoane, mailuri pentru rezervări. Te costă o săptămână cât trei în Grecia, de exemplu. Dacă ai citit de copil „Legendele Olimpului”, îţi spui că a dat norocul peste tine şi vei face baie cu Venus, Neptun şi Zeus la un loc. Şi te duci în concediul cu chicineta în cameră şi cu supermarketul la colţ. Tu, gospodina, faci ce făceai şi acasă, dar acum o faci relaxat, pentru că eşti în Grecia. Şi altcum se taie ceapa în concediu.

Muncim de dimineaţa până seara, pentru ce? Dobândim depresii, datorii şi insatisfacţii. Pentru că trăim într-o pseudosocietate a consumului? A exploatării resurselor de către cei aleşi? Şi mă gândesc aici la un roman celebru al marelui scriitor Marquez, ce avea drept „personaj” mina cea dătătoare de averi exploatatorilor şi dătătoare de drame minerilor. Din păcate, am ajuns sclavii trecerii noastre pe acest tărâm. Nu mai avem timp de noi, nu mai avem timp de interacţiune umană. Ne vizităm din ce în ce mai rar, suntem mai mereu prinşi în „biznisuri”. Nu mai avem timp de pădure, de lacuri, de o cafea vorbită până dimineaţa. Nu mai mergem la teatru, nu mai citim, urmărim doar chestii facile, de can-can, nu mai avem timp să gândim. Şi de aici, cipurile nu îşi mai au rostul. Deja suntem traşi cu cheia, mici roboţei ce, în loc de ulei, suntem alimentaţi cu orgoliul unui visat loc întâi pe un podium ce seceră umanitatea din noi.