„Nu am văzut o țară în Europa care pe fondul unei crize economice să ia decizii de majorare a unor astfel de venituri”

Insistența cu care social-democrații cer Guvernului Orban majorarea pensiilor și dublarea alocațiilor este nerealistă, consideră deputatul Valeria Schelean-Șomfelean. Parlamentarul cărășean susține că, în această perioadă de criză, nicio țară din Europa nu a crescut astfel de venituri, încercând să direcționeze fondurile spre domenii esențiale pe timp de pandemie.

PSD merge în continuare pe varianta de creștere cu 40% a pensiilor și dublarea alocației de stat pentru copii, PNL spune că nu există fondurile necesare. Deocamdată, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că punctul de pensie va fi majorat cu 14% din 1 septembrie, însă în privința alocațiilor nu s-a luat încă nicio decizie clară.

Deputatul PNL Valeria Schelean-Șomfelean susține că nu se poate vorbi de rea voință din partea Guvernului Orban, având în vedere că liberalii au fost cei care au cerut mereu creșterea alocațiilor, însă în momentul de față trebuie să se țină cont de posibilități. „Toate creșterile alocațiilor de stat pentru copii s-au datorat demersurilor pe care PNL le-a făcut în Parlament, nu pe care le-ar fi făcut PSD. Că au pus ei în aplicare o lege care a trecut prin Parlament și că au avut resursele financiare necesare să o facă este o chestiune de altă natură. Acum suntem într-o criză economică generată de o criză sanitară. Nimeni nu a anticipat că vom ajunge într-o astfel de situație. Guvernul își dorește majorarea pensiilor cu procentul prevăzut de lege, dar din păcate la momentul actual acești bani nu se găsesc în buget pentru a putea aplica acel procent de 40%. Pe de altă parte, alocațiile de stat, așa cum a spus Guvernul Orban, vor putea crește doar etapizat. Altfel, nu poate fi sustenabilă o astfel de măsură pe termen lung”, a explicat parlamentarul într-o intervenție la postul B1 TV.



Deputatul liberal susține că niciun stat din Europa nu se gândește în plină pandemie la astfel de creșteri.

„Eu nu am văzut o țară în Europa care pe fondul unei crize economice, în situația în care ne aflăm, să ia decizii de majorare a unor astfel de venituri, indiferent că sunt într-adevăr situații în care oamenii așteaptă, și e o așteptare firească a cetățenilor, de a avea majorări de pensii și alocații. Să știți că nu am văzut în Europa situații similare în care pe guvern să existe o presiune de majorare a unor astfel de venituri. Acest Guvern ar trebui să aibă posibilitatea să ducă banii spre investiții, astfel încât să se întoarcă sub forma unor colectări la bugetul de stat. Soluția nu este creșterea acestor venituri sociale, pentru că acum ne dorim cu toții depășirea momentului de criză economică”, a precizat Valeria Schelean-Șomfelean.

Parlamentarul cărășean este de părere că banii trebuie direcționați spre mediul privat care să poată susține bugetul de stat și abia apoi să se ia în calcul majorarea unor venituri care nu generează niciun plus. „Societățile private sunt singura soluție prin care bugetul colectează bani din impozite pentru ca statul să poată investi ulterior în toate domeniile în care sunt necesare investiții”.

Deputatul PNL recunoaște că în guvernarea PSD s-a mers prioritar pe tot ceea ce înseamnă creșteri de venituri sociale. Iar pentru a putea susține aceste creșteri, social-democrații au tăiat de la cel mai important capitol: investițiile. „Asta a fost strategia pe care a mers PSD pentru a putea susține aceste creșteri, pentru că bugetul nu are cum să susțină aceste creșteri fără să crească și colectarea la bugetul de stat”, a completat Valeria Schelean-Șomfelean.

Investiţie de peste 4 milioane de lei în Caraş-Severin. Un fost cinematograf se transformă în bibliotecă orăşenească şi mediatecă

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/