Investiţie de peste 4 milioane de lei în Caraş-Severin. Un fost cinematograf se transformă în bibliotecă orăşenească şi mediatecă

Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării, a semnat referatele de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru construirea/reabilitarea și dotarea căminelor culturale în mai multe localități din țară, proiecte derulate de Compania Națională de Investiții, prin Subprogramul „Așezăminte culturale”. Printre localitățile beneficiare se numără și un oraș din Caraș-Severin.

Veste bună pentru orăvițeni! Cu ajutorul celor 4,3 milioane de lei, fostul cinematograf din orașul de pe Valea Carașului, aflat în proximitatea administrației publice locale, va fi supus unui amplu proces de transformare, acesta urmând să îmbrace haina unui centru multifuncțional, gata să-i întâmpine pe iubitorii de lectură într-un mediu absolut senzațional, pe modelul librăriilor Cărturești din capitală.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Ne bucurăm de faptul că proiectele gândite pentru copiii orăvițeni încep să prindă contur. Vorbim aici despre o bibliotecă orășenească și o mediatecă, lucruri care, împreună cu bagajul de cunoștințe transmis în cadrul orelor de curs, va juca un rol esențial în viața profesională a tinerilor noștri. Am mai spus-o şi o repet: cea mai profitabilă investiţie este cea în viitorul copiilor noştri”, transmite Dumitru Ursu, primarul oraşului Oraviţa.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/