Deși conducerea Primăriei Timișoara anunța la începutul anului că în iunie intenționează să schimbe modul în care funcționează sistemul de parcare la nivel de municipiu și să extindă parcarea cu plată și în cartiere, lucrurile rămân suspendate până în 2022. Consilierii locali sunt chemați să aprobe prelungirea contractului încheiat cu Societatea de Drumuri Municipale până la finalul anului, prin urmare Timpark va funcționa ca până acum.
Potrivit proiectului de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor locali, sistemul de parcare Timpark va fi valabil până în 31.12.2021, iar tarifele de parcare rămân aceleași. De asemenea, abonamentele pentru locatari și cele gratuite se vor prelungi.
„Primul draft al regulamentului de parcare este gata. Mai avem niște discuții vizavi de pași juridici prin care se poate face transferul dinspre SDM. Timpul este destul de limitat. În momentul în care parcările au fost date celor de la SDM, (…) concesiunea nu a fost făcută către SDM, ci către ADP și a inclus și publicitatea stradală, și cea de pe stâlpi. Va trebui să vedem exact juridic și legal care sunt pașii prin care putem să scoatem această activitate sau să o prelungim printr-o hotărâre de consiliu local încă o perioadă sau dacă o scoatem în iunie, atunci putem să facem o nouă structură. Deocamdată acest lucru nu este decis. Este într-o analiză internă și va fi comunicat în următoarele 2-3 săptămâni.”, declara viceprimarul Ruben Lațcău la începutul lunii aprilie.
Fostul viceprimar al Timișoarei, consilierul local Dan Diaconu, declară la rândul său că era de așteptat ca administrarea SDM asupra parcărilor prin sistemul Timpark să se prelungească cu încă 6 luni.
„Nu am înțeles foarte clar la ce se refereau colegii noștri când vorbeau de reformă în sistemul de parcare și mai ales cu privire la concesiunea și administrarea parcărilor de către societatea consiliului local. Nici nu cred că există o soluție de alt tip decât aceasta, pentru că a concesiona către altcineva sistemul de parcări față de societatea care, de altfel, realizează reparațiile la drumuri creează în primul rând o problemă tehnică de reparații, construcții și întreținerea parcărilor. Că sistemul în sine poate fi perfecționat într-un fel sau altul în tarifare sau în felul în care sunt alocate procentele pentru construcția de noi parcări, respectiv redevențe, asta în timp se poate realiza. Dar altă formă decât cea existentă acum nu poate duce decât la mari probleme în sistemul de parcare din Timișoara.”, a declarat liberalul Dan Diaconu.