Monitorizare video pe DN 6, unde se depozitau ilegal deșeuri

STPT job 1000x200

Două zone din perimetrul DN 6, unde se depozitau ilegal deșeuri, vor fi de acum monitorizate video. Drumarii de la SDN Timișoara au intervenit acolo periodic, în încercarea de a curăța gunoaiele aruncate de cei certați cu bunul-simț. 

Astfel, monitorizată video este parcarea din apropiere de Herghelia Izvin, dar și zona pasajului de la Remetea Mare. În cele două puncte, drumarii de la SDN Timișoara au intervenit deseori pentru a salubriza zona, sub pasaj și în șanțurile de lângă drumul național, având nevoie de zile bune pentru a putea curăța zona.

Cei de la SDN salubrizează parcările de pe raza DRDP Timișoara de două ori pe săptămână, în zilele de luni și vineri. De fiecare dată, ei adună sute de saci cu deșeuri din construcții, televizoare, frigidere sau cauciucuri.

În zona de siguranță a drumurilor și podurilor, locuri de parcare, oprire și staționare, este interzisă aruncarea deșeurilor. Potrivit legii, autoritățile pot aplica amenzi de până la 6 mii de lei și pot dispune confiscarea mijlocului de transport.

Foto: DRDP Timișoara

Brantner 1000x100px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/