Noul consul al Austriei la Timișoara, prezentat în cadrul unei ceremonii restrânse. Prioritățile lui Georg Bardeau

Inaugurarea oficială a Consulatului Onorific al Austriei la Timișoara a avut loc în cadrul unei ceremonii la care a participat ambasadorul Republicii Austria în România, Isabel Rauscher. Noul consul al Austriei la Timișoara, Georg Bardeau, are ca prioritate menținerea relațiilor bune între Austria și România, în special în zona culturală. 

„Sunt încântată că l-am ales pe domnul Georg Bardeau să reprezinte Austria în calitate de Consul onorific și că Președintele Austriei a acceptat recomandarea noastră. Cu atât mai mult acum, când am avut ocazia să-i urmărim activitatea timp de 6 luni și ne-am putut convinge că am făcut alegerea corectă. Avem aici o persoană care este acasă atât în România, cât și în Austria, care este cetățean al ambelor state, personificând astfel simbioza perfectă între cele două state. Știm că interesul Austriei este în mâini bune cu familia Bardeau, aici în Banat. Iar acest lucru a fost deja dovedit.”, a declarat Isabel Rauscher, ambasadorul Republicii Austria în România.

În calitate de consul onorific al Republicii Austria la Timișoara, Georg Bardeau a declarat că are ca prioritate, în mandatul său, menținerea bunelor relații între Austria și România, în special în zona culturală. Prima provocare: anul 2023, când Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii.

„Aș dori să îmbunătățesc și să intensific relațiile deja bune dintre Austria și regiunea în care sunt responsabil, în special în zona culturală și în zona înfrățirii orașelor. În domeniul culturii, aș dori să intensific relațiile dintre Forumul Cultural Austriac din București și orașul Timișoara pentru Capitala Culturală Europeană, anul 2023, aici fiind vorba în principal de proiecte oferite de partea Austriei, care pot fi realizate împreună sau doar preluate. De exemplu, în ce privește parteneriatele orașului, aș vrea să reînvii relația dintre orașul Timișoara și orașul său partener Graz, mai ales că orașul Graz are experiența unei capitale culturale europene.”, a spus Georg Bardeau.

Georg Bardeau a fost numit Consul onorific al Republicii Austria la Timișoara de președintele federal al Republicii Austria, Alexander Van der Bellen. În calitate de Șef al consulatului cu sediul la Timișoara, Georg Bardeau are drept de circumscripție consulară în județele Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara și Mehedinți.

Născut în Stiria, Austria, Georg Bardeau s-a mutat acum aproape 20 de ani în Timișoara, unde, din 2002, activează în agricultură și dezvoltare imobiliară. Împreună cu soția sa, timișoreancă, este implicat și în diverse proiecte caritabile.

Consulatul Onorific al Republicii Austria la Timișoara oferă o serie de servicii, precum legalizarea documentelor private, autentificare a copiilor după documente originale și confirmarea certificatelor de viață emise în Austria pentru cetățenii care locuiesc în districtul consulatului. De asemenea, Consulatul Onorific intermediază, prin ambasadă, obținerea la cerere a extrasului din cazierul judiciar din Republica Austria. Totodată, cetățenii austrieci care întâmpină diverse probleme sau au nelămuriri, se pot adresa telefonic sau prin e-mail, pentru a fi consiliați sau pentru a li se acorda ajutorul necesar.

Consulatul Onorific al Republicii Austria la Timișoara are program de lucru de luni până joi, între orele 9.00-16.00, iar vineri între orele 9.00-11.00. Poate fi contactat la: +40 256 293 496, +40 256 406 174 sau prin e-mail, la adresa: timisoara@konsulat.at. Sediul consulatului este situat pe strada Episcop Augustin Pacha, nr. 1, et. 2, ap. 1.

În Timiș sunt înscrise 143 de societăți comerciale cu capital mixt româno-austriac și 321 de societăți cu capital integral austriac. În acest an universitar, în Timișoara sunt înscriși 15 studenți din Republica Austria.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/