Nou regulament pentru ca terasele din centrul Timișoarei să nu mai arate precum o sufragerie

terase 3

Se pregătesc noi reguli pentru cei care vor să amplaseze terase pe domeniul public din Timișoara. Noile norme vor impune standarde de calitate în ceea ce privește amenajarea lor, promit autoritățile locale, astfel încât terasele să nu mai concureze cu arhitectura și cu spațiul public, ci să le completeze plăcut. 

Amenajarea vitrinelor, mobilierul sau soluțiile de umbrire folosite pe terase – pentru toate vor exista noi reguli în viitorul regulament pentru spațiul public. Ideea e ca vitrinele, spațiile comerciale să aibă un aspect plăcut, unitar.

„Filosofia din spatele regulamentului este următoarea: tot ceea ce funcționează mai ales în zonele centrale, ca activitate centrală, ar trebui să urmărească un standard de calitate atât în modul în care se prezintă la nivel de vitrine, pentru că ele delimitează spațiul public, amenajări interioare, aici poate devenim subiectivi, la fel terasele care se amplasează pe spațiul public. În Europa, terasele cam toate respectă aceleași reguli: ca mobilier, delimitarea ariei pe care se amplasează, soluție pentru umbrire. Nu putem să mutăm livingurile noastre în Piața Unirii și nu putem să stăm ca într-o terasă privată, undeva în spatele casei, în Piața Libertății.”, a declarat Gabriel Almăjan, arhitectul-șef al Timișoarei.

terase 2

În privința mobilierului folosit în amenajarea teraselor, arhitectul șef spune că acesta ar trebui să fie unul ușor, care să nu concureze cu arhitectura din zona centrală.

„Ele trebuie să fie subordonate, nu să nu poți să percepi piața din cauza acestor amenajări foarte elaborate. Sunt terase delimitate cu tot felul de sisteme de jardiniere, niciunde nu am văzut asta în Germania, Italia. Adică sunt mese, scaune și umbrele. Și, de fapt, de aceea este terasă, ca să stai pe spațiul public și să bei o cafea. Să nu fie percepută ca o proprietate privată până la urmă, că de fapt ai închiriat doar o suprafață, nu ai închiriat-o ca să îi transformi configurația arhitecturală, să o transformi într-o a doua clădire.”, a explicat Almăjan.

Noul regulament ar urma să fie gata în toamnă, urmând o perioadă de consultări, înainte de supunerea votului consilierilor.

terase 1

CITEȘTE ȘI: Administrația Fritz pregătește un nou regulament pentru funcționarea teraselor. Graf: „Pandemia ne-a arătat că putem să ne bucurăm de spațiul exterior în perioade mult mai lungi decât am fost obișnuiți până acum”

În privința Pieței Libertății, chiar dacă amenajarea actuală nu satisface nevoile timișorenilor, mai cu seamă în perioada verii, spațiul nu poate fi readus la forma sa anterioară, mai spune Gabriel Almăjan.

„În Piața Libertății s-a pierdut foarte multă vegetație prin reamenajarea pieței și acum pe timp de vară lumea circulă pe lângă clădiri astfel încât să meargă pe la umbră, nicidecum nu traversează pe diagonală, pe unde erau aleile și copacii. Ca să reconfigurezi piața ar trebui să faci un alt proiect, un alt demers, nu știu în ce măsură asta s-ar putea face legal acum, după ce s-au consumat atâția bani pentru piața asta. Nu cred că e corect. Pe de altă parte, până la urmă și soluția care s-a adoptat atunci nu a fost confruntată cu toți actorii sociali, ca să vedem totuși că e cea mai bună soluție. Totuși, se dovedește astăzi că nu a fost cea mai bună. Nu comentez estetica, dar faptul că se încălzește foarte tare temperatura la nivelul solului și că nu ai vegetație într-adevăr afectează confortul puternic și se vede cum oamenii o folosesc, e o piață goală.”, a declarat arhitectul-șef al Timișoarei.

piata libertatii

Piața este însă un spațiu potrivit pentru festivaluri precum JazzTM, consideră Almăjan, comparativ cu Piața Victoriei. Noua amenajare a pieței a fost finalizată în urmă cu cinci ani. În locul copacilor mari au fost amplasați arbori pitici, iar dalele au fost înlocuite cu unele de culoare roșie, așezate concentric. Discuții cu privire la soluții pentru îmbunătățirea microclimatului în piață există în primărie. Un aliniament de copaci mari ar scade temperatura cu cel puțin 1-1,5 grade Celsius și ar elimina aspectul auster, declara recent Rudolf Graf, consilierul personal al primarului Dominic Fritz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/