Nicu Bitea pleacă din fruntea STPT. Invocă motive personale

nicu bitea

Liberalul Nicolae Bitea și-a înaintat demisia din funcția de director general al Societății de Transport Public Timișoara, în cadrul Consiliului de Administrație, din motive personale, se arată într-un comunicat transmis de STPT. Bitea își încheie mandatul din 19 octombrie. Anunțul vine după ce, săptămâna trecută, DNA l-a pus sub acuzare pentru dare de mită. 

Bitea a preluat conducerea STPT în vara anului 2018. Săptămâna trecută s-a autosuspendat din PNL.

CITEȘTE ȘI: Filmul negocierilor de pe terasa din Piața Unirii. Cum au încercat să îl ademenească liberalii pe deputatul AUR Titi Stoica?

„Pe parcursul celor mai bine de trei ani în care am activat ca director general al instituției m-am preocupat de achitarea salariilor la timp, mărirea acestora și de crearea condițiilor de muncă cel puțin decente în toate sectoarele, dar în special la nivelul personalului muncitor, unde am găsit condiții aproape inumane de muncă. În ceea ce privește activitatea transportului public local, la data începerii mandatului meu erau scoase în circulație 115 de mijloace de transport în fiecare zi. În prezent sunt scoase 165 de mijloace de transport în comun, pe liniile urbane și metropolitane, după ce am suplimentat majoritatea liniilor cu mai multe unități – tramvaie, autobuze, troleibuze, minibuze -. Precizez că situația financiară a STPT este rezonabilă, cu excepția ratei care trebuie achitată către ANAF, «moștenire» veche pe care am găsit-o în momentul în care am preluat conducerea societății. Situația financiară ar fi fost alta, dacă Societatea Metropolitană de Transport Timișoara ar fi achitat suma de aproximativ 19.000.000 de lei, bani pentru serviciile de transport oferite de STPT. Acesta este și motivul pentru care am intentat proces celor de la SMTT, în vederea plății serviciilor de transport.”, a transmit Bitea printr-un comunicat de presă.

Până la sfârșitul anului 2021, spune Bitea, trebuie achitați către ANAF: 2.600.000 lei – luna octombrie; 11.000.000 lei – luna noiembrie; 4.500.000 luna decembrie.

CITEȘTE ȘI: Nicu Bitea nu ar trebui încă să renunțe la funcția de director la STPT. Mesajul președintelui PNL Timișoara pentru USR-iști

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/