În plină desfășurare a Festivalului Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă”, organizat de Teatrul de Vest din Reșița, directorul instituției își dă demisia. Motivul ar fi starea problematică de sănătate. Dar nu e singurul.
Consiliul Județean Caraș-Severin anunță, printr-un comunicat de presă, că, începând din 15 februarie, „N. D. Vlădulescu a renunțat la calitatea de reprezentant al Asociației Culturală ARS PROXIMA și implicit de manager al Teatrului de Vest Reșița”. Managementul instituției de cultură este asigurat, din 26 mai 2013, timp de 5 ani, de Asociația Culturală ARS PROXIMA, în baza unui contract semnat de Consiliul Județean. Asociația l-a numit în funcția de manager pe Nicolae Dumitru Vlădulescu. Potrivit informării transmise de Consiliul Județean, acesta și-a dat ieri demisia din funcție motivând probleme de sănătate.
Contactat de Express de Banat, Vlădulescu a confirmat demisia şi ne-a oferit câteva explicaţii. „Demisia este motivată de probleme de sănătate. Cu două luni în urmă, l-am informat pe preşedintele Silviu Hurduzeu că vreau să-mi dau demisia, dar atunci am convenit să mai rămân o perioadă pe funcţia de director. Însă acum, nu mai pot. Atribuţiile acestei funcţii se interferează cu dorinţa mea de lucru pe plan artistic, în calitate de regizor. În perioada imediat următoare pun în scenă la Viena o piesă de Matei Vişniec, apoi ar urma să regizez piese la Frankfurt, la Graz… Nu pot face toate acestea în paralel cu munca de director de teatru, nu pot semna prin telefon tot felul de hârtii, de avize, de situaţii financiare“, explică Nicolae Dumitru Vlădulescu, care se află la al doilea mandat consecutiv în fruntea Teatrului de Vest, fiind manager al instituţiei din anul 2008.
Directorul demisionar aminteşte, totodată, că anul trecut, în luna mai, a pus în scenă, la Teatrul „Pygmalion” din Viena, spectacolul „Cină cu Gustav Klimt” („Abendessen mit Gustav Klimt”), de dramaturgul Jacek Cygan. Piesa a fost montată la cererea Centrului Cultural Polonez de la Viena, în cadrul Festivalului de Teatru Polonez. Jucată în limba germană şi programată şi în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă“, piesa va fi prezentată publicului reşiţean în 19 februarie 2017, cu traducere pe prompter.
Rămâne de văzut cine va prelua frâiele Teatrului de Vest din Reşiţa. „Consiliul Județean Caraș-Severin va încerca, în cele ce urmează, să identifice soluții împreună cu Asociația Culturală ARS PROXIMA”, anunță forul județean.
Potrivit lui Vlădulescu, demisia lui nu afectează buna desfăşurare a activităţii instituţiei. Termenul de preaviz este de trei luni, ceea ce înseamnă că Vlădulescu rămâne pe funcţie până în 15 mai 2017! „După expirarea preavizului, contractul de management dintre Consiliul Judeţean şi Asociaţia Culturală ARS PROXIMA nu va mai fi valabil. Va fi numit un director interimar, ar putea fi Dan Mirea, până la organizarea unui nou concurs pentru preluarea managementului la Teatrul de Vest. Aceasta ar însemna că, începând din data de 15 mai, vor trece alte trei luni până când Teatrul va avea un nou manager“, ne-a mai declarat Nicolae Dumitru Vlădulescu.