Niciun candidat pentru șefia CJAS Timiș. Concursul va fi reluat

sediul din Timisoara al CJAS Timis

Casa Națională de Sănătate va relua procedura de concurs atât în Timiș, cât și în alte două județe în care nu au existat doritori pentru funcția de director general. Reprezentanții CNAS sunt convinși că la viitoarele proceduri se vor prezenta persoane care doresc să conducă aceste instituții județene. 

La nivel național, joi a început concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere la nivelul caselor de sănătate județene. În Timiș, procedura va fi reluată după ce nimeni nu și-a depus dosarul pentru funcția de director general.

„În toate celelalte județe – mai există alte două județe în care nu a fost depus niciun dosar pentru concursul organizat astăzi – precum și în situația în care în județele în care niciun candidat nu va absolvi concursul se va relua procedura de concurs în cel mai scurt timp, astfel încât în toate casele de asigurări de sănătate să fie ocupată funcția de director general în urma promovării unui concurs.”, a declarat Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al CNAS.

Potrivit sursei citate, este exclusă varianta numirii unei persoane în funcție.

„Sunt convinsă că vor exista candidați dornici, ne dorim foarte mult ca în aceste funcții să existe manageri foarte buni care să gestioneze foarte bine fondurile alocate în funcție de nevoile pacienților din județul respectiv. Sunt convinsă la o nouă procedură de concurs vor exista doritori, mai ales că acum criteriile sunt un pic mai relaxate, în sensul că nu mai sunt necesari 5 ani, ci doar 2 ani într-o funcție de conducere, gândindu-ne prin acest lucru că ar putea să se prezinte la concurs, să candideze pentru această funcție, și persoane tinere, dar bine pregătite.”, a mai explicat purtătorul de cuvânt al CNAS.

În prezent, CJAS Timiș este condusă de Victor Dumitrașcu. El este directorul CJAS Timiș din 2017 neîntrerupt, iar în trecut a mai condus casa de sănătate între 2000 și 2006, în 2009 și între 2012 şi 2015.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/