„Niciodată nu am încheiat anul cu datorii! Asta înseamnă o bună gestiune a banului public”

În vreme ce alte UAT-uri, la fiecare sfârșit de an, depind de o rectificare bugetară pentru a-și achita obligațiile privind cofinanțarea unor proiecte în derulare, cât și pentru stingerea cheltuielilor curente, există și situații aparte unde edilii, prin buna gestiune a banului public, nu întâmpina astfel de probleme, fapt care le conferă o poziție privilegiată, în sensul că nu sunt puși în postura de a întinde mereu mâna spre diferite instituții.

Cum la ultima rectificare a sumelor alocate comunităților, prioritate au avut persoanele cu dizabilități și asistenții acestora, o parte din primari și-au arătat nemulțumirea asupra faptului că banii veniți de la nivel național nu sunt suficienţi pentru a acoperi și cheltuielile de funcționare a administrațiilor publice locale la finele lui 2020. Nu despre același lucru se poate vorbi și în cazul comunei Răcășdia, cârmuită de Mirco Ilie Lechici, cel care a dat de înțeles că niciodată nu a trecut în anul următor fără să-și acopere toate obligațiile bănești asumate, rețetă tradusă printr-un management bazat pe sustenabilitate și predictibilitate.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cu ultimele sume venite de la nivel național, mai exact 62.000 lei, vom acoperi integral obligațiile față de persoanele care fac parte dintr-o categorie specială. Totodată, aș vrea să punctez că pe raza UAT-ului nostru nu este un trend ascendent în ceea ce privește numărul persoanelor asistate. Avem undeva la 15 indemnizații și alți șapte asistenți personali. Referitor la banii necesari pentru finele lui 2020, niciodată nu am încheiat anul cu datorii și consider că asta înseamnă de fapt o bună gestiune a banului public. Întotdeauna ne-am bazat pe resursele proprii și nu am jucat la loteria ajutorului de stat care poate veni sau nu.”, a atras atenția șeful administrației publice locale de pe Valea Carașului.

Sursa foto principal: zf.ro.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/