Aproape 7 milioane de lei pentru sala de sport modernă cu peste 100 de locuri în comuna Răcășdia

Veste bună pentru copiii și tinerii din comuna condusă de Mirco Ilie Lechici. Peste doar câteva săptămâni va fi dat startul lucrărilor în vederea construirii unei săli de sport cu nivel de practică școlară, fapt care va crea mediul propice desfășurării în condiții optime a activităților de educație fizică a școlarilor, precum și de antrenament pentru sportivii care activează în cadrul cluburilor sportive comunale.

Demersurile Primăriei Răcășdia pentru ridicarea la standarde înalte a condițiilor care-i vizează pe tinerii de pe raza UAT-ului au dat roade. Compania Națională de Investiții a aprobat cererea pentru construirea unei săli de sport cu nivel de practică școlară, cu tribune – 102 locuri, obiectivul ale cărui lucrări ar putea începe în luna aprilie fiind situat lângă terenul de fotbal din comună, acolo unde funcționează și un afterschool.

Cu referire la pașii de urmat până când proiectul va începe să prindă contur, dar și la importanţa aceastei investiții pentru copiii și tinerii din comunitate, primarul de pe Valea Carașului, Mirco Ilie Lechici, a făcut următoarele precizări:

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Sala de sport care urmează a fi construită pe raza comunei este un obiectiv care beneficiază de sprijin financiar din partea CNI. Actualmente, suntem în faza de avizare vizavi de certificatul de urbanism și de verificare a proiectului tehnic. Sperăm ca, până la sfârșitul lunii în curs, să finalizăm tot ceea ce ține de noi în așa fel încât lucrările să poată fi demarate. Valoarea proiectului este de 6,7 milioane de lei. Sala de sport sport cu nivel de practică școlară, cu tribune – 102 locuri, va mai avea un teren de sport multifuncțional, vestiare, grupuri sanitare, centrală termică, tot ceea ce este necesar pentru ca tinerii să se poată pregăti, spre exemplu, pentru anumite competiții sportive și pentru ca orele de educație fizică să se desfășoare în condiții optime”.

Tot ceea ce rămâne în seama administrației publice locale se referă la asigurarea cheltuielilor privind racordarea la energie electrică, apă, canalizare etc., precum şi asigurarea suprafeţelor de teren necesare pentru depozitarea materialelor şi organizarea şantierului.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/