Nica acuză soldații lui Fritz de rea-credință. Protocolul între PNL și USRPLUS în Timiș, la nivel de înțelegere verbală

alin nica

Președintele PNL Timiș susține că alianța dintre liberali și usr-iști funcționează perfect la nivelul Consiliului Județean Timiș, însă la Timișoara scârțâie. Alin Nica îi acuză pe consilierii lui Fritz de răutate și rea-credință, mai cu seamă pentru că nu îi consultă pe liberali cu privire la deciziile administrative pe care le iau. În plus, coaliția de guvernare locală există doar la nivel… verbal, mai spune președintele liberalilor timișeni. 

Alin Nica a declarat că la Consiliul Județean Timiș are o relație bună, din punct de vedere instituțional, cu vicepreședintele USR Cristian Moș, consultându-se înainte de promovarea oricărui proiect de hotărâre sau viitoare decizie administrativă. La Timișoara, lucrurile stau altfel.

„Eu sunt foarte mulțumit de colaborarea excelentă pe care o am cu domnul Moș la Consiliul Județean Timiș, lucru pe care, din păcate, nu îl constat și la nivelul Consiliului Local Timișoara. Acolo se presupune susținerea noastră ca fiind implicită și de multe ori suntem luați prin surprindere de anumite acțiuni total necoordonate luate de colegii noștri de la USRPLUS. Evident că punem acest lucru pe seama experienței politice și administrative care este zero la colegii noștri. Sperăm să înțeleagă că de unii singuri nu pot rezolva toate problemele și noi suntem aici ca să îi ajutăm. Dacă vor să ia această mână întinsă cu bună credință este foarte bine, dacă nu, ne rezervăm dreptul de a spune lucrurilor pe nume oricând aceste acțiuni care privesc aceste lucruri importante o cer. Suntem colegi de alianță și sunt aceste mici chestiuni de lipsă de comunicare peste care putem trece, dar nu peste lucruri grave care afectează populația. La Consiliul Local Timișoara am mai descoperit și o altă caracteristică care este foarte nocivă în cooperarea interumană. Răutatea. Răutatea și reaua-credință.”, a declarat Alin Nica, președintele PNL Timiș.

Întrebat în ce măsură există această alianță la nivelul Timișoarei între două formațiuni care nu colaborează în fapt, Alin Nica a afirmat că așa-zisul protocol există doar la nivel verbal.

„Nu există niciun fel de protocol legal sau juridic cu USRPLUS. E o alianță punctuală în CL și în CJT. Și o alianță poate statuată printr-un document scris sau printr-o înțelegere verbală. Atât timp cât cei care semnează această înțelegere consimt să o respecte, ea este valabilă. Ce ne ține împreună? Este exact ce facem la consiliul județean. Înainte de fiecare ședință ne întâlnim, discutăm fiecare problemă de pe ordinea de zi, amendăm, chiar retragem unele proiecte. E o colaborare onestă și loială. Pe de altă parte, colaborarea mea cu Cristian Moș în plan executiv este foarte strânsă. Ne consultăm, îi las libertatea să aibă inițiativă în domeniile pe care le consideră importante pentru el și partidul din care face parte și avem un contact regulat în sensul în care ne întâlnim și discutăm chestiuni importante din punct de vedere administrativ, instituțional. Nu există între noi o lipsă de comunicare. La primărie, între Cosmin Tabără și Dominic Fritz și la consiliul local între PNL și USRPLUS nu există nici măcar un astfel de dialog.”, a explicat Alin Nica.

CITEȘTE ȘI: Alin Nica: „Dominic a mototolit protocolul și l-a aruncat. Eu îl semnez și îl aștept până luni la prânz să vină să îl semneze”

Președintele PNL a mai spus că ultima dată s-a întâlnit cu Dominic Fritz în luna iulie, iar următoarea întâlnire între cei doi ar trebui să aibă loc săptămâna viitoare. De după alegerile locale de anul trecut, când cei de la PNL și USRPLUS au decis alianța la nivel județean și în Timișoara, alianță care a stat la baza împărțirii funcțiilor de viceprimari, respectiv de vicepreședinți la CJT, au existat mai multe subiecte cu privire la care Alin Nica și Dominic Fritz s-au atacat public. Printre acestea, decizia carantinării Timișoarei și zonei periurbane, situația migranților, problemele de la Colterm și, cel mai recent, majorarea taxelor și impozitelor timișenilor pentru anul viitor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/